”Acupunctura nu este o naivitate, cum cred cei care nu sunt suficient de informați”

– Acupunctura pare a fi o medicină insolită, diferită în contextul general al preocupărilor dumneavoatră. Cum vă explicați ?

– Da, știu, mi s-a mai spus. Tocmai insolitul său m-a atras, dar a venit în primul rând din ansamblul filosofiei orientale care integrează cu mult înaintea civilizației occidentale omul în fiziologia Cosmosului și într-o manieră complet diferită.
Acupunctura nu este o naivitate, cum cred cei care nu sunt suficient de informați. Nu este nici un panaceu care poate oferi o soluție terapeutică la toate bolile existente. Ca întreaga medicină clasică are posibilități și limite. Posibilitățile ei terapeutice, sunt cert mai reduse decât ale medicinei occidentale, dar este în același timp reflexul unei filosofii indiscutabil interesante și ale unei culturi antice chineze care a dat foarte multe invenții umanității. Să ne gândim doar la hârtia pe care scriem. Numai atât dacă ar fi și am avea motive să fie respectată.
Sigur că obiectul principal al activității mele a fost altul, dar ca și multe alte cursuri care ofereau o posibilitate terapeutică, acupunctura a răspuns curiozității mele firești de a-mi lărgi orizontul cunoașterii. Și de ce nu, și pragmatic, dacă acolo găseam o posibilitate.
A fost însă nu numai curiozitatea de a ști, ci și nevoia de a-mi lărgi aria posibilităților terapeutice, care m-au determinat să o studiez. În 1976 am călătorit prima oară în China pentru a constata eficacitatea acupuncturii îndeosebi în unele nevralgii și tulburări funcționale. La întoarcerea în țară am studiat mai întâi mecanismele de acțiune ale acestei terapii. Constatând suportul său neurofiziologic, împreună cu colegul Mircea Mărcuș, medic în specialitatea ORL, am efectuat, la Spitalul Militar din Craiova, unde funcționam pe atunci, prima amigdalectomie de la noi prin analgezie prin acupunctură. M-am bazat pe observația că sub acțiunea electrică a unor puncte de pe tegument sensibilitatea în aria faringelui este abolită. Intervenția a avut un surprinzător succes și a făcut obiectul unui articol publicat în Revista ORL / 1975.
Ulterior profesorul George Litarczec – creatorul anesteziologiei moderne din România – a asigurat analgezia prin acupunctură în câteva intervenții pe cord.
Cunosc și exagerarea efectelor terapeutice ale acestei metode de către cei care au interese lucrative și contestarea oricărei eficiențe a acupuncturii a celor care nu se obosesc să consulte surse pertinente. Pentru aceștia ultimi, fac acum efortul de a-i informa. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) recomandă acupunctura ca metodă de tratament în medicină. La Spitalul Pitié – Salpetrière și nu numai acolo, acupunctura este folosită în oncologie împotriva efectelor secundare ale chimioterapiei. Germania are facultate de medicină alternativă și complementară. În SUA 40 la sută din populație preferă această terapie. O statistică ne spune că în 2012 au beneficiat de acupunctură 3,4 milioane de pacienți din SUA.
Școala de Medicină de la Harvard publică articole de cercetări științifice interesante în domeniul acupuncturii. Reviste prestigioase de medicină din lume publică articole care au ca subiect acupunctura. Câteva exemple cred că sunt edificatoare. JAMA a publicat 102 articole cu acest subiect, BMJ (British medical Journal) a avut 104 referințe la acupunctură, iar Lancet a publicat 44 articole cu același conținut.

”Nici inteligența nu este suficientă. Este, într-adevăr necesară, dar fără voință și conștiința responsabilității nu ai șanse la nemurirea numelui”

– Cum ați parcurs drumul până la statutul de somitate ?

– Mă întrebați cum am ajuns o somitate ? Am intrat în spațiul cultural al țării în 1981 când am publicat „Inteligența materiei”. Nicăieri în lume nu se scrisese până atunci o astfel de lucrare care să abordeze existența lumii de la concepția Big-Bang-ului până la complexitatea funcțională a creierului uman. Pe fragmente, pe abordări științifice dedicate diverselor științe explicative ale Universului da, s-au publicat, dar nimeni până atunci nu a tratat toate acestea într-o singură carte.
Ecoul a fost imens, de la teologi la oameni de știință, artiști, scriitori etc. Și totul s-a terminat brusc în 1982 când au început anchetele securității pentru toți intelectualii care au fost acuzați de participarea la cursurile despre Meditația Transcendetală.
Nu mă consider a fi o somitate, ci doar un om care și-a dedicat cu conștiinciozitate viața cunoașterii. Succesul în viață nu vine dacă doar vrei, ci în primul rând nu trebuie să ți-l arogi tu, ci lumea în care trăiești sau posteritatea dacă lași ceva meritoriu în urma ta. Singurul merit pe care mi-l recunosc a fost simțul de responsabilitate și onestitatea cu care m-am implicat în activitatea profesională. Sunt singurele premise ale succesului. Nici inteligența nu este suficientă. Este, într-adevăr necesară, dar fără voință și conștiința responsabilității nu ai șanse la nemurirea numelui.
Primul loc de activitate profesională l-am avut la Spitalul Militar Craiova unde am creat secția de Neuropsihiatrie.
În 1974 am venit la Spitalul Militar Central din București.
În momentul când s-au creat condiții favorabile pentru transformarea secțiilor în clinici universitare, am înființat prima clinică de Neurologie din istoria medicinii militare, îndeplinind condițile necesare ocupării unei funcții universitare.
Sunt fericit că pot afirma că sunt medici neurologi pe care i-am format și care lucrează astăzi în clinici importante din lume.
Pe lângă activitatea clinică și de învățământ, spitalele militare aveau și obligația de a efectua expertiza medico – militară a tinerilor care erau incorporați în armată. Era nevoie de o selecție riguroasă pentru a evita riscul de a avea acces persoane cu tulburări psihice și crize de suspendare a conștiinței de cauze diferite, inclusiv cu determinare epileptică.
În aceste circumstanțe am fost obligat să acord o atenție deosebită investigației electrice a creierului, publicând numeroase lucrări care aveau ca teme electroencefalografia și epilepsia.
Am fost cooptat în grupul profesorilor care au ținut lucrări despre epilepsie în centrele universitare din țară. Am ținut cursuri de pregătire a medicilor neurologi în domeniul electroencefalografiei în țară și în străinătate.
În perioada 1986 – 2006 am publicat ca prim autor 6 monografii având ca subiect Electroencefalografia, fiind unicele apărute în literatura neurologică de la noi în timpul menționat.
În CV-ul personal sunt înscrise 11 volume cu tematică neurologică ; 5 Cursuri universitare ; 4 breveta de invenții având ca subiect diverse metode terapeutice ; 4 volume de medicină complementară ; participarea la 6 studii clinice internaționale. Am publicat de asemenea 14 volume cu conținut eseistic și filosofic.
Am fost onorat cu 12 premii și decorații dintre care menționez doar câteva : Premiul Academiei Române „Vasile Conta” pentru volumul „Inteligența materiei” în 1992 ; Premiul Academiei Oamenilor de Știință „Constantin Noica” (2011) pentru „Inteligența materiei”, ediția a III-a revizuită și adăugită ; Ordinul Național „Steaua României” în gradul de Comandor ; Premiul Belgiei pentru creația literală la opera poetului Maurice Carême ; Ordinul „Meritul sanitar” în grad de ofițer (2004) : Diploma salonului de Carte Universitară a editurii Universitare „Carol Davila”, pentru monografiile Electroencefalografia, Electromiografia și Potențiale Evocate (2006).
Mă întrebați cum am obținut statutul de somitate.
Nu știu dacă am ajuns la acest statut. Mai degrabă cred că am stârnit interesul unui anumit public prin ceea ce am scris și prin ceea ce spun în conferințele mele unde am, într-adevăr, o participare foarte numeroaseă.
A avea succes la public înseamnă să-i sesizezi elementele de maxim interes, să le exprimi pe înțelesul său, fără emfază și fără ezitări obositoare. Înseamnă să ai cursivitate în discurs și să cucerești prin blândețe și sinceritate.
Eu cred că succesul meu la public îl datorez întâmplării grație căreia curiozitatea mea intelectuală a coincis cu cea a unei mari mase a publicului.

(Va urma)

Interviu realizat de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu, pentru volumul în pregătire ”Greii medicinei românești”