AM Press Logo
Muzeul Pietrei

ÎN EXCLUSIVITATE, CU PROF. UNIV. DR. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN: ”Acolo unde alți autori au pus punct, eu l-am mutat mai departe”(III)

”În fața unui pedagog bun și elevii devin buni”

– În CV-ul dumneavoastră apare și o etapă din activitatea  ca profesor la Universitatea „Titu Maiorescu”. Cum îi vedeți pe studenții de astăzi ?

– După ce am fost pensionat din Ministerul Apărării Naționale mi-am continuat activitatea ca profesor la Universitatea „Titu Maiorescu”. La ora actuală m-am retras la pensie și de la universitate.
Acum mă ocup cu scrisul. Ultima mea carte care se află sub tipar se numește „Creierul și mintea Universului”. Apare sub sigla editurii Școala Ardeleană de la Cluj – Napoca.
Mă întrebați dacă studenții de astăzi manifestă același interes în a învăța așa cum l-am avut noi ca studenți. Cu mâna pe inimă, cum se spune, pot să afirm că o bună parte dintre studenții mei veneau la cursuri, învățau bine și mulți dintre ei sunt astăzi medici foarte apreciați.
Concluzia mea este aceea că cel ce vrea să învețe, învață oriunde, indiferent dacă este învățământ de stat sau privat.
Dar aș vrea să spun ceva și despre profesori, nu numai despre studenți.
Am avut profesori pe care nu i-am agreat pentru că nu știau să comunice, iar alții erau răutăcioși și aroganți. La materiile lor am învățat doar din obligație. Dar am avut și profesori și asistenți de mare caracter, buni, blânzi, care știau să ne imprime dragostea pentru materia lor. O observație interesantă : nu numai că învățam de plăcere ceea ce ne predau dar îmi stimulau de o asemenea măsură memoria că și astăzi rețin noțiuni învățate atunci, ca student. Morala : în fața unui pedagog bun și elevii devin buni.

– Ați fost foarte activ și ați îndeplinit numeroase funcții. Cum ați reușit ?

– Ați remarcat corect. Întotdeauna am avut de răspuns la multe solicitări în același timp. M-au întrebat și alți oameni și m-am întrebat și eu . Simplu – printr-o mare mobilitate intelectuală. Și într-o discuție în scris pot să trec aproape instantaneu de la un domeniu de cunoaștere la altul. În aceeași zi pot să abordez teme fără legătură între ele. După ce scriu spre exemplu introducerea la o carte de proză sau de poezie, trec cu ușurință la prezentarea unei cărți de știință sau de filosofia spiritului care are alt specific și alte pretenții de cunoaștere. Se înțelege că timpul meu liber, cu rare excepții l-am consumat doar lucrând.

– Îmbinați activitatea medicală în cele două specialități – neurologie și psihiatrie cu un spirit filosofic îndrăzneț. De unde vă vine necumințenia iscodirii ?

– Mai mulți dintre colegii mei aveau două specialități – neurologia și psihiatria prin specificul mixt al activității din Ministerul Apărării. Abia când au devenit clinici universitare secția de Neuropsihiatrie s-a despărțit în două specialități independente.
Spiritul meu iscoditor, neliniștit și mereu înclinat spre o abordare proprie, cumva mai filosofică a circumstanțelor vieții vine de la natură, de la destin. Ține și de un anumit romantism, o anumită sensibilitate afectivă nativă. În adolescență recitam cu voce tare versuri din poeții clasici doar pentru propria plăcere. Știu și acum o mulțime de versuri din Goga, Coșbuc, Eminescu, Alecsandri, Topârceanu, Baudelaire, Hugo ș.a. Am avut o mare înclinație spre literatură, dar cred că aș fi putut să studiez la fel de bine și cu pasiune și istoria, psihologia, filosofia și arta dramatică. Sunt, de altfel, foarte mulți medici care s-au înscris în istoria culturii cu exprimări și în alte domenii decât cele profesionale. L-aș cita aici în mod deosebit pe Victor Săhleanu care cred că a fost atins de aripa geniului manifestându-și harul în foarte multe domenii – matematică, cibernetică, eseistică, filosofie, poesie ș.a. A scris chiar și un curs de homeopatie în versuri.

– Ne-ați lăudat fiica de opt ani când ați cunoscut-o la Sângeru. Ați găsit în ea ceva din copilul care ați fost ? Cum era copilul din Mârghia de Sus, Argeș ? Povestiți-ne ceva din anii începutului.

– Fiica dumneavoastră m-a impresionat prin maturitatea talentului la desen și în gândire în ciuda vârstei foarte mici.
Copilul din Mârghia de Sus, județul Argeș, era timid, mai mult inchis în sine, decât exuberant. Eram foarte reținut față de străini și încercam să le citesc comportamentul în privire.
Întregul meu univers se centra în jurul mamei. Ceilalți din familia mea intrau la capitolul „și alții”. Până mai târziu, desigur, când am înțeles rolul fiecăruia în viața mea. Este interesant că din punct de vedere afectiv nu îi percepeam pe toți membrii familiei la fel. Din nou, util de știut pentru pedagogi : sunt percepuți de elevi în funcție de atitudinea de blândețe sau de ostilitate, de răceala, manifestată în relația cu ei.
M-a atras în mod deosebit școala. Vacanțele mi se păreau prea lungi. La școală eram eu ca valoare în sine, lăudat pentru că învățam foarte bine. Nu am silabisit niciodată, citind fluent deja pe abecedar. Tabla înmulțirii am învățat-o după coperta unui caiet în câteva ore fără să-mi ceară cineva. Aveam o memorie de care nu am fost conștient decât pe la vârsta de 12 ani când la cererea profesorului de istorie de a repeta la un moment dat materia i-am spus textul din carte pe de rost fără să fi avut această intenție. Atunci m-am mirat cât de ușor pot să memorez ceva.
Mă antrenam uneori la jocuri cu copiii din vecini care pe atunci erau foarte mulți, până în jurul vârstei de 10 ani. După aceea preferam să citesc spre uimirea fraților mai mari care mă întrebau de ce nu merg la ceilalți copii.
Nu m-au atras niciodată jocurile riscante pentru sănătate, sau participarea la acțiuni care erau contrare rațiunii. Era ceva în sufletul meu care îmi spunea : „Asta nu trebuie să faci !”. Cum spunea Kant, de mic am avut în mine un spirit al legii morale.
Am constatat că dacă mă lăsam totuși atras în iureșul unei acțiuni incorecte, dintre toți copiii eram cel mai mult pedepsit. Atunci am înțeles că nu îmi este permis să comit greșeli. Probabil că Universul avea altceva de gând cu mine, ca să spun așa.
Pe la vârsta de 12 ani profesorul de limba română îmi cerea să improvizez spontan mici discursuri pe teme date de el cum ar fi : mama, natura, omul etc. Mă declanșam ca un resort și cuvintele îmi veneau în minte ca o poezie bine memorată.
La matematică puteam să repet imediat după profesor tot ce a predat.
Îmi mai amintesc de asemenea că în jurul vârstei de 15 – 16 ani mă provocam pe mine însumi să anticipez viața adulților la diferite vârste din viitor. Nu știu cât era de real ceea ce le prevedeam, dar știu că ideile îmi veneau cu o mare rapiditate din viitor. Aveam o minte atât de limpede încât aveam impresia că știu să răspund la nevoie și la o lecție pe care nu am citit-o încă. Este evident că nu mizam pe această facilitate. Nu m-am prezentat niciodată la un examen fără să fi citit toată materie. La examene niciun profesor nu era indulgent și erau foarte multe instrumente de sancționare dacă pierdeai un examen. Institutul Medico-Militar în cadrul căruia am făcut facultatea își trimitea reprezentanți care asistau la examenele noastre și raportau la superiorii lor notele obținute.

Va urma

Interviu consemnat de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu pentru volumul în pregătire ”Greii medicinei românești”

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!