Ultimate magazine theme for WordPress.

ÎN EXCLUSIVITATE, CU PROF. UNIV. DR. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN:  ”Acolo unde alți autori au pus punct, eu l-am mutat mai departe”

1 326

 

– V-am urmărit cu interes admirativ la Muzeul Pietrei din Sângeru unde ne-ați fost oaspete. Priveați fiecare lucrare cu un interes special și căldură în privire. Fac parte și pietrele cioplite de țărani din conceptul cu care ați dat ocol lumii ? Sunt și acestea într-un fel o expresie a „inteligenței materiei” ?

– Categoric fac parte din inteligența și harul țăranului nostru de odinioară care era sensibil la frumusețe și capabil de exprimarea prin simboluri a sufletului său răscolit de poezie, apăsat de obida vieții sale grele, sau înfiorat de taina cuminecăturii, aducându-i slavă lui Dumnezeu. Numai asemenea rădăcini puteau să hrănească cu seva lor originalitatea operei lui Brâncuși.
Chiar dacă astăzi îl ignorăm, să nu uităm că țăranul român a creat o adevărată enciclopedie anonimă prin tradițiile sale, prin muzica sa veche, prin sculptura în lemn și piatră, prin multe cunoștințe realmente utile din medicina populară, prin dansurile de frumusețe unică, apreciate și dincolo de hotare. Aș remarca aici succesul răsunător pe care l-a avut la Londra în 1935 echipa de Călușari din Argeș, obținând premiul cel mare într-o concurență de 42 de formații din alte țări. Marele nostru folclorist Harry Brauner, care i-a însoțit la Londra, povestește că flăcăii noștri plecați dintr-un sat argeșean au înflăcărat întreaga Londră, iar ziariștii se întreceau în epitete numindu-i „Tigrii Carpaților”, „Diavolii jocului”, tot așa după cum la Paris i-au numit pe călușarii noștri „Dacii sălbatici” voind să reliefeze vigoarea dansatorilor și nu primitivismul cum i-am auzit pe unii „prețioși” spunând. Priviți filmul cu „Nunta Zamfirei” făcut în satul lui George Coșbuc. Nu ați văzut niciodată ceva mai frumos. A impresionat o întreagă lume occidentală, mulți bărbați venind acolo ca s-o ceară pe „mireasa” din film de soție neavând, bineînțeles nicio șansă.
Măreția și aprecierea țăranului român a fost dusă până în templul Academiei Române. Discursurile de recepție la Academia Română, Lucian Blaga îl intitulează „Elogiul satului românesc” (1937), iar Liviu Rebreanu, „Laudă țăranului român” (1940).

– Evoluția dumneavoastră profesională și spirituală – e un șablon din care, iată, nu ieșim – își are, cu certitudine, ”poveștile ei” care merită aflate. Ce ne puteți spune?

– Regret că nu pot să vă răspund în șabloanele viziunii materialiste și postmoderniste ale timpului pe care îl trăim.
Privindu-mi viața înapoi, nu pot să nu observ și „mâna” destinului.
Suntem, fără îndoială, ceea ce a fost numit „self-made man”, un rezultat al propriei voințe, dar circumstanțele sociale – favorabile sau nefavorabile – sunt create de istorie iar cu capacitatea de gândire proprie unui drum în viață, ne naștem. Acest amalgam de condiții, eu îl numesc destin.
Iată istoria devenirii mele, de care mă întrebați. Am văzut lumea cu alți ochi, plini de mirare în fața spectacolului vieții, încă din frageda copilărie. „Iată-mă, exist” mi-am spus într-o dimineață de vară când, dormind pe prispa casei, m-am trezit în fața unui soare care umplea cerul de la răsărit cu mii de irizații într-o splendidă simfonie de culori. „Prin ce miracol ?” m-am întrebat. Atunci mi-am hotărât destinul. Am conștientizat că pentru a răspunde la această întrebare trebuie să-mi dedic viața instruirii. Știam că tatăl meu dorea ca noi băieții să facem studii superioare regretând că el nu a avut astfel de condiții.
Mărturie a ceea ce spun acum sunt scrisorile către prieteni din vremea studenției.
Am făcut diferența între cultura generală și cea de specialitate. De ambele aveam nevoie pentru îndeplinirea scopului propus. Accesul la cultura generală, gândeam atunci, îmi era posibil prin lecturi, dar înțelegerea în profunzime a universului biologic nu îmi părea a fi posibil decât prin studiul medicinei. Recunosc, opțiunea mea pentru medicină, la acea vreme, avea o justificare doar rațională. Pasiunea pentru medicină a venit mai târziu, în timpul studiilor de la facultate.
Privind în urmă, înțeleg, ceea ce am numit mâna destinului. Dacă nu studiam medicina și nu alegeam ca specialitate neurologia, nu aș fi scris „Inteligența materiei” care m-a propulsat în atenția cetății.
Dacă nu aș fi făcut efortul cerut de activitatea universitară, nu aș fi avut credibilitatea pentru ceea ce am scris. Am fost conștient de acest aspect. Cineva spunea că privind retrospectiv, constatăm că nu am ales în viață decât ce trebuia să alegem. Oare ? Nu știu.
Până la alegerea specialităților medicale, am parcurs un drum lung, împărțindu-mi timpul pe diversele domenii de cunoaștere. Mai întâi am început cu literatura autohtonă. Rețin și acum personajele din romanul Mara al lui Ion Slavici. Eram în clasa a V-a și aveam 12 ani. În liceu am avut în program literatura universală. În timpul facultății am studiat cu creionul în mână istoria artei, istoria lumii, istoria religiei, istoria filozofiei, biologia lumii vegetale și multele altele, în funcție de posibilitățile pe care le aveam. M-am înscris la cursuri de scurtă durată care se organizau pe atunci de inițiere muzicală și mai ales de istorie a culturii și civilizației.
Un sfat util. Cărțile care conțin noțiuni utile de reținut le-am făcut și rezumat. La nevoie apelez la un număr de pagini redus și nu la o carte întreagă. Au și avantajul comentariilor pe care le poți face vizavi de unele idei. Și astăzi uzez de acest procedeu în ritmul de cel puțin o carte pe săptămână. Am ajuns astfel la mii de pagini de note scrise.

– Cum ați ajuns la scrierea cărții „Inteligența materiei ”, cartea care v-a repoziționat în etajele bibliotecii cu tomuri de referință nu doar în ”raftul” românesc, ci și în cel universal? Ați scris multe cărți, dar orice lector, fie că e specialist, fie cititor de rând, se conectează rapid cu gândul la acest titlu.

– Scopul tuturor eforturilor mele era acela de a înțelege ce factor a determinat saltul de la anorganic la organic, de la substanța fără viață la lumea vie, dacă este adevărată această evoluție așa cum este văzută științific.
În momentul în care am avut această înțelegere, ca să nu spun revelație, am scris Inteligența materiei.
Vreau să fiu bine înțeles, că sursa a tot ceea ce scriu, indiferent de domeniu – știință, religie, eseu – nu vizează dorința de a mă înregimenta într-o modă a unui timp, ci este rezultatul trecerii prin fluxul propriei gândiri a propriei experiențe și lecturi. Poate că meritul meu constă în aceea că acolo unde alți autori au pus punct, eu l-am mutat mai departe.
Sigur că am intrat în conflict cu ideologia trecutului, după cum pot să fiu în contradicție și acum cu alte modele de gândire.
Lumea nu a evoluat însă prin imitatorii conformiști ci prin cei care au riscat afirmându-și propriul adevăr. Generațiile tinere trebuie să știe că pentru multe dintre noțiunile care astăzi par a fi simplu de înțeles, mulți oameni și-au riscat viața. Hypatia, Giordano Bruno, Galileo, Semmelweiss, Miguel Servet sunt numai câteva din aceste exemple.
Să discutăm doar două exemple tragice.
Ignaz Semmelweiss, de origine maghiară, mamoș la Viena, în 1848, sesizează nevoia de a dezinfecta mâinile prin spălare, de fiecare dată când trebuia să examineze femeile care nășteau. Pe atunci nu se știa că bolile pot fi determinate de microbi, dar el a observat că pacientele parturiente examinate fără a se lua măsuri de dezinfecție prin spălarea mâinilor erau predispuse la febra puerperală.
Sfatul medicului Semmelweiss este primit însă cu ostilitate de către colegi. După ce este mai întâi trimis să fie tratat la psihiatrie, este alungat din Viena, se întoarce la Budapesta, unde într-o criză de depresie se sinucide.
Miguel Servet (secolul al XVI-lea) a descris mica circulație de la nivelul pulmonilor deschizând drumul spre descoperirea de către William Harvey a marii circulații a sângelui. Meritele sale științifice, din nefericire, nu l-au scutit să fie ars pe rug pentru critica adusă dogmelor religioase.

(Va urma)

Din volumul ”Greii medicinei românești”, portrete și interviuri, aflat în pregătire și  realizat de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu


APRECIAZĂ ARTICOLUL !
loading...
loading...
1 Comentariu
  1. Poenaru Mihai spune

    EXTREM DE INTERESANT SI UTIL. VOI URMARI SUBIECTUL MAI DEPARTE !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata