afurisit de tînăr
galopînd
calc pe bombeu
ultima piedică a primăverii

au țîșnit
din toate robinetele nichelate
păsările
ierburile
cuvintele, pînă și cuvintele
și-au dat drumul
ca și cînd cineva
le-ar fi tăiat venele albastre

este o bucurie sălbatică
ne spălăm pe față
cu sîngele mugurilor

nu te apropia iubito
prea mult
de copacul ființei mele
nu vezi că mi s-au aprins
ochii și nările
și stau să înverzesc
cu tine în brațe

să nu ți se întîmple vreo frumoasă nenorocire
acum cînd natura
este plină de
superbe întîmplări neprevăzute

afurisit de tînăr
galopînd
galopînd
calc pe bombeu
ultima piedică a primăverii

(Lucian Avramescu, din volumul „Nu cer iertare II”)