săruturile ardeau pe genunchii tăi doamnă
ca într-o pajiște trifoiul
ca pe zăpadă stelele
ardeau săruturile, doamnă…

în fiecare dintre ele –
forma inimii mele…
fără grai
fiecare umăr, fiecare plai
l-am urcat când datu-mi-l-ai

ochii mei ca o zăpadă
vor și-acum să te mai vadă
în armura de pomadă
(mai au oare ce să vadă?)

ardeau săruturile, doamnă
ca într-o pajiște trifoiul…

(Lucian Avramescu, din volumul „Un liber albatros”)