Auzi? E poate cadența unui șir de soldați
Care mărșăluiesc spre moarte.
Spre ce ar putea mărșălui un șir de soldați?
Ascultă, lipește-ți urechea de pământ,
Nu-i așa că auzi ceva sacadat, ca o respirație,
A cui respirație să fie?
Auzi? Dar dacă e respirația dragostei noastre
Cadența acestui ritual apăsat și energic
În care tu gemi uneori, de parcă ai merge la război?
Blaga, de atâta liniște, auzea cum se izbesc de geamuri
Razele de lună. Eu aud această cadență,
De parcă am face dragoste sau am respira.
Auzi? Aud, mi-ai răspuns,
E inima lumii care bate
E inima ta care bate
E inima care nu se oprește niciodată
Sau poate se oprește, atunci când în ea poposește
Un șir de soldați care merg la război.
Ascultă! Auzi cadența înverșunată a lumii?
Toate au cadența lor
Chiar și dragostea noastră, iubito, își are cadența ei.

(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)