• Home
  • Literatura
  • În loc de „Buni zori!”. Borsec, „cea mai însemnată stație de aer din Ardeal” (Nicolae Iorga)

În loc de „Buni zori!”. Borsec, „cea mai însemnată stație de aer din Ardeal” (Nicolae Iorga)

noi la borsec

Sunt născut în zona deluroasă a Prahovei. Media nu doar de altitudine, între munte și câmpie, a produs un cetățean fără excese în general, tandru uneori, nehotărât ca o colină care refuză să fie munte, dar nu se coboară nici la statutul de câmp, răbdător și prietenos fără excese. Muntele, și acum glăsuiesc doar în ce privește statura mea, nu cea de 1,78 m, ci de cea sufletească, mi-a produs cutremurări și, copil fiind, spaime. Nici acum, când sunt trecut prin mulți ani de frățietate cu codrul, iar singurătățile mele în pădure au devenit numeroase și căutate, n-aș putea spune că mă simt cu totul în largul meu în pădurea de brazi, așa cum mă găsesc, relaxat și stăpân pe mine, în pădurea de fag, carpeni și aluniș la margini.

Borsecul m-a întâmpinat cu largi luminișuri de pădure de brad și molid, iar desimea am găsit-o greu și accidental. Poate nu am avut eu destul răgaz să umblu, ținându-mă mereu aproape de izvoare, ținta de fapt a documentării mele, dar aerul rece și curat, pădurea cu verdele ei neatins în decembrie, m-au ținut mereu atent de parcă ursul ar fi năvălit în orice clipă peste mine. Munții Harghitei au urși din abundență și doar o parte dintre ei își îngăduie răgazul hibernării.

Așa cum veți mai găsi în această carte, de lupi am fost foarte aproape, era cât pe ce să ne intersectăm într-o seară, dar Moș Martin n-a catadicsit să-mi facă onoarea. Zona, din care ies cele mai scumpe, ca valoare reală, izvoare minerale ale planetei, e de menționat nu doar pentru ele, pentru întremătorul lor susur, ci și pentru ea, pentru această lume a spectaculosului falnic. Dacă o faci, o vezi, o povestești, nu trebuie să neglijezi rama și passpartout-ul în care sunt așezate toate.

Am încercat să găsesc mărturii ale unor oameni ai cărții despre locuri, comparându-le impresiile și punându-le și pe ale mele alături, cu modestia mea îngâmfată. Prietenul, de acum pot să-i spun astfel, „borseceanul” Radu Lăzăroiu, căruia i-am oferit ultimele mele câteva volume de publicistică și poezie, mi-a dat și el câteva cărți care m-ar putea ajuta în deslușirea mai lesnicioasă a locurilor pe care el le știe bine. Așa am găsit, în prefața albumului fotografic făcut de câțiva tineri, în Borsec și împrejurimi, intitulat „Periplu montan” și, în maghiară, „Barangolas” (autorii sunt din România și Ungaria, reuniți într-o tabără de creație organizată de Centrul Cultural Județean Harghita), câteva însemnări ale unor istorici și scriitori care au bătut cu pasul zona. Respectiva prefață e semnată de Nicolae Bucur, care se recomandă „redactor responsabil”. Ei bine, el ne aduce aminte, celor care am știut și ne informează pe cei care nu aveam habar, că Nicolae Iorga, cărturarul, istoricul și scriitorul, umblând prin Banat și Ardeal, găsește Borsecul „cea mai însemnată stație de aer din Ardeal”. De ce-i spune astfel marele istoric, Borsecului?

Lunecarea lui în metaforă era rară, ori „stația de aer” e culeasă parcă din poezia modernă, împreunând aerul găsibil în recuzita romanticilor, cu substantivul „stație”, mai potrivit cu mersul trenurilor și disciplina roților care frânează obligatoriu undeva. Acel undeva se numește Borsec, iar Nicolae Iorga, într-o trecere rezumată peste gravura veche a Ardealului, nu poate să nu dea un calificativ de majestate, fiindcă stația cu pricina „ e cea mai însemnată din Ardeal”. Zgârcit altfel cu calificativele, Iorga face din Borsec capitala transilvană a aerului. Într-adevăr, aerul la Borsec are tăriile cremenei muntelui, dar și frăgezimea dată de susurul lin al izvoarelor. Iorga a pus un semn. Un semn de carte pe care îl strecurăm cu gingășie și-n cartea noastră.

O frumoasă pagină este dedicată lui Ionel Teodoreanu care a petrecut aici trei veri soldate cu producția unui roman memorabil „Arca lui Noe”. Cunoscut mai ales pentru „La Medeleni”, cel mai răsfățat de muze dintre frații Teodoreanu s-a simțit bine la Borsec, iar localnicii, ne spune Bucur, și-l amintesc ca pe un personaj „viu și iute ca un arc de oțel, sprinten ca o lamă de floretă”. Cartea, terminată în 1936, e așternută de condeiul prozatorului, fermecat de oameni și locuri, în vila „Saint Sauver” și în Pensiunea Hirsch. Aici, Ionel Teodoreanu se găsea în grija unei săsoaice voinice care-l răsfăța, la fel cum pe noi ne-a răsfățat Tereza, săsoaică și ea, de la Casa de oaspeți a Romaqua.

Din aceleași însemnări aflu că, Gala Galaction, umblând și el prin Transilvania, face popas în „cetatea izvoarelor miraculoase, vestitul Borsec” iar Octavian Codru Tăslăuanu, născut într-un sat al zonei, Bilbor, spune că oamenii de aici sunt „măsurați și înțelepți la vorbă, ca letopisețul”. El, ca localnic, își îngăduie să scrie și ceea ce entuziasmele călătorilor din alte părți nu văd sau nu-și îngăduie să spună: „Are ierni lungi și urâcioase, primăveri răcoroase, cu ploi dese și cu neguri cari se aștern cu săptămânile peste coastele dimprejur și toamna cu brume timpurii. Asprimea climei mi-a lăsat poate în suflet o răceală, care rar mă părăsește. Toți oamenii din satul meu nu prea sunt deschiși la suflet”.
Acest mănunchi de însemnări se desface apoi într-o nesfârșită priveliște de munți, izvoare, chipuri, surprinse cu sensibilitate de tinerii artiști fotografi. Lor le-aș adăuga, într-o concurență în care nu eu voi decide biruitorul, mănunchiul fotografic pe care-l voi utiliza în această carte sau una viitoare, semnat de viceprimarul localității Borsec, Benkes Zsolt și directorul general al Romaqua, Radu Lăzăroiu, cărora le mulțumesc și pe această cale. Aceste ultime lucrări desenate nu de aparatul fotografic, ci de sensibilitatea artistului care știe să aleagă și să surprindă, îmi vor fi de ajutor pentru a face cititorul meu părtaș la lumea Borsecului și pentru a-i dărui o culoare în plus. Aziul va deveni mai prezent ca ziua precedentă, iar pastelul de cuvinte se va îngemăna, sper, cu o coloristică extrasă din lucrarea cu care întâiul zugrav al lumii, Dumnezeu, a desenat universul. E de văzut ce capodopere se găsesc în acești munți. „Stația de aer” din Ardeal, Borsecul, cea mai însemnată cum a numit-o marele Nicolae Iorga, merită respirată de întreaga lume.

(Lucian Avramescu, din „Cartea Cărților Borsecului”)

(Fotografie din călătoria de documentare, la Borsec)

Parteneri