bună dimineața iubito, se lasă rouă
pe cupele sânilor tăi, pe amândouă
cât te-am iubit aș putea să măsor
culegând roua într-un ulcior
bună dimineața iubito, în perdele
bate Dumnezeu ale luminii nuiele
cât ne-am iubit o noapte și încă o noapte
până dincolo de sărut și de șoapte
bună dimineața, prin pereți încă nu străbate
vântul, vântul de singurătate
ține-mă strâns, mai ține-mă o clipă
pe-această tremurătoare aripă
bună dimineața, pe șoldul tău aleargă zorii
sub ferestre se-aud trecătorii
ca un muget de lume vrășmașă
care ne desfașă
bună dimineața iubito, să împingem până la moarte
clipa ce ne desparte
mai rămâi o zi, un veac, o eternitate
cu buzele lipite de buzele mele crăpate
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito II)
