Ca dintr-un pahar am băut zorii
Lumina lor rece mi-a inundat pe rând cotloanele toate, ștergând ce noaptea scrisese în mine – vise,
amăgiri ale somnului.
Candelabrul care mai arăta locul în care tu ai stat
și-a stins intimitatea de val argintiu
Ca dintr-un pahar am băut zorii
Lumină cu gheață, ca într-un bar din Singapore
Unde am văzut prima oară fastul lumii Pacificului
Și am descoperit prima oară nuferii oblici ai femeii asiatice
Începe o nouă zi, cu milă îmi gospodăresc muțenia
Care m-a luat în stăpânire cu totul
Obrajii tăi fac trandafirie lumina
Iar soarele și-a mâncat coada asfințitului de aseară
Și stă pe mine relaxat ca pe o mobilă veche
Buni zori, nu uitați că astăzi este preludiul dimineții de mâine
Când apa luminii va pătrunde iarăși în
trupurile care sărbătoresc ritmica respirație,
ocolindu-i doar pe cei câțiva care au încetat să aibă amintiri
Diminețile sunt femei pe care soarele îți potrivește cu tandrețe mâna,
Mâna ta, a celui care descoperă că visele nu-s închipuiri
Iar viața nu-i doar pentru a ne fi
Confiscată de capriciile sorții
(Lucian Avramescu, din volumul „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”)
