ea stă, atât de tristă, atât de ucigătoare
lipită de mine ca de un zid
și zidul care sunt eu este rece
și firește o doare

ea stă atât de tristă, lipită de mine
ca o iederă
care moare încet
și nu pricepe de ce zidul
n-o mai poate susține
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito II”)