În loc de „Buni zori!”. Cartea Cărţilor Borsecului, la 215 ani
Acum cinci ani, la sugestia prietenului Tavi Crețu, am scris cea mai grea carte a mea (și la propriu, fiindcă e un volum tipărit în condiții grafice excepționale care cântărește aproape trei kilograme), cu subiectul apele naturale Borsec, aflate la vârsta îmbutelierii industriale de 210 ani atunci. O scriu, am zis, dar trebuie să văd munții, izvoarele, să dezleg tainele acolo unde dospesc ele în adâncuri. Si le-am descifrat în pădurile Călimanilor și nu doar, ci și la Sebeș, Stânceni, Bucegi, acolo unde doi români, Octavian Crețu și Nicolae Palfi au făcut în câțiva ani doar, fabrici ultramoderne, șase la număr, în timp ce guvernele sucesive au dărâmat vreo două mii. E o minune că Borsecul a rămas al românilor. E un miracol că nu s-au dus după tot ce au găsit guvernanții de dat, de la hidrocentrale și păduri, până la pământul de sub tălpi.
Azi, Romaqua Group Borsec serbează 215 ani de la prima îmbuteliere industrială probată documentar. Eram invitat la București, ca mereu, de directorul general Radu Lăzăroiu, la o conferință de presă. Am trimis o fată de la AMPRESS, cei cinci ani de când am scris Cartea Cărților Borsecului, lăsând apele la fel de limpezi și la fel de fără egal ca-n vremea romanilor, care le-au aflat și ei, nu se putea altfel, dovadă stând monedele Romei găsite în pământ, la izvoare, în schimb eu am suferit transformări la mimica dispărută a vocii și, mai nou, picioarele nu mai ascultă comenzile toate. În schimb m-am apucat să-mi citesc cartea de acum cinci ani și am găsit-o validă și azi. Visam să-l concurez pe Bogza, conjudețeanul meu, care a scris Cartea Oltului, și-n sinea mea nu cred că m-am păcălit. Modestia nu mă dă azi afară din casă. Cartea, cumpărată toată de firma care a vrut-o, n-a fost niciodată pe piață, ea fiind dăruită oaspeților de soi care-i calcă pragul și nu-s puțini.
Romaqua Group Borsec a avansat fiindcă cei doi investitori ardeleni nu au pus banii la teșcherea, ci au investit mereu. Una din dovezi ar fi cea mai modernă fabrică de bere văzută vreodată, situată la Sebeș și de unde amicii mei au învățat, când merg la târguieli, un nume minunat, care nu exista, Albacher. E o bere care nu concurează decât cu ea însăși. De ce e cea mai modernă fabrică? Fiindcă Tavi și Nicu, cu mari împrumuturi bancare, au cumpărat de pe mapamond tot ce a fost mai de ultim ceas în producția berii. Nu au cumpărat ca guvernele bombardiere expirate și rachete la mâna a doua.
Imi amintesc multe din cele văzute în acea lungă documentare. Urcasem într-o după amiază cu fiica mea Luciana, care avea opt ani (acum are treisprezece), de la vila de oaspeți, să-i arăt coama muntelui care desparte miraculos apele minerale gazoase, care ies astfel din pământ, de cele plate. Același munte, aceiași brazi falnici sus, dar dedesubturile făcuseră o departajare. Furați de peisajul harghitean n-am băgat de seamă că se însera, iar o ninsoare venită din senin a împins dorința de aventură a copilei spre a mai rămâne. Atunci se simțea în siguranță lângă tatăl ei nemut.
Discret, am făcut un mic ocol spre altă potecă. Ducea tot în localitate, când am văzut urme proaspete de lup. Sase exemplare mari. Abia își lăsaseră amprentele în zăpada care curând le acoperea. Erau aproape, i-am căutat cu privirea dar nu i-am zărit. Ei ne vedeau cert, dar lupul nu mai atacă demult omul. Așa că ne-am continuat drumul spre casa de oaspeți, spre supărarea Lucianei, singura care s-a împrietenit cu câinele lup al gazdei și era gata să mângăie pe bot și lupii.
La mulți ani Octavian Crețu! La mulți ani, Nicolae Palfi! La mulți ani miilor de angajați din fabricile și liniile de îmbuteliere ale Romaqua Group Borsec!
(Lucian Avramescu, 15 iulie 2021)