Am fost, mărturisesc, hârbar
nu m-am sfiit s-alerg prin herghelie
și să culeg ce mi-a căzut la zar
azi mă dedic, precum observi, doar ție.

Eram, nu-ndrăgostit, ci curios
cel mai ades făceam pariu cu mine
dacă-s mai ageamiu sau mai vârtos
azi de pariul ăsta mi-e rușine.
Vine o zi când și-un pârât Don Juan
tot alergând ca țapul pe pășune
constată că dezmățul lui e-n van
și cade, frânt de șale-n rugăciune.

Ce bucurie mare-i să te-aduni
să te extragi din crivăț și-alizee
și coborât cu totul pe pământ
să ții în brațe-o singură femeie.

Am fost, mărturisesc, hârbar
nu m-am sfiit s-alerg prin herghelie
și să culeg ce mi-a căzut la zar
azi îți dau sufletul cu totul ție
nu fiindcă nu mai văd nimic prin jur
dar simt în asta-un fel de măreție
curaj absent din mine-o veșnicie.

(Lucian Avramescu, din volumul „Cartea fără nume”)