După ce ne-am săturat de politică, de bătălia pe Cioloș – e clar că Iohannis îl îmbrâncește în politică, îi dă carnet de liberal, dar se face că n-o spune și aici are dreptate Dragnea că joacă pe muchia Constituției – , după ce am măcinat arestările și nearestările (dacă-i atât de curajoasă și pură Kovesi, curajoasă pare, de ce nu-l saltă pe marele bandit care trebuia arestat de când mânca vapoare pe pâine?!), iată-ne-s reveniți pe solul convenabil al unei discuții relaxate.
Dascălul a citit o știre în care, cică, noi am fi lăudat femeia dolofană. Noi, AMPress, făcând o discriminare și un abuz! Eu, zic, n-am știință de asta, dar în ceea ce mă privește am simțit mereu o atracție pentru frumusețea rotunjoară. Și i-am povestit dascălului de țară o discuție din Bucureștii anilor studenției mele prime.
Prietenul meu, pictorul Șerfi, trăia cu pensula pe șevalet revelația frumuseții ”gogonețe”, așa zicea el, iar modelele din atelierul lui pe de Strada Iorga erau mereu plinuțe. Știi, zicea el, de ce sunt obligate femeile din modă să arate ca niște schelete, iar scheletul e urât ca dracu? De ce, întrebam eu? Fiindcă toți patronii de case de modă din lume, vorbesc de ăștia mari, sunt homosexuali! Treaba lor, zeceam eu, fiecare iubește ce vrea. Știi bancul cu capra, cu soldații americani dintr-o insulă, care duminica erau duși la capră, singura feminină din insulă cu care puteau face amor? Era unul John, care nu se rezolva cu capra și-i ducea doar flori, cînd îi venea rândul. De ce nu faci și tu ca ăilalți, l-au întrebat doctorii militari? La liberare, a răspuns duios, John, o iau de soție!
Pe mine nu mă interesează ce face fiecare cu trupul lui. Se pot însura cu stâlpul de telegraf, dacă li se pare romantic și sexi. Dar de ce, asta n-am înțeles, ar promova ăia, în modă, o femeie aschilopatică? Unele cad de pe picioare pe ring!
Fiindcă, zicea Șerfi cu o uriașă satisfacie a descoperirii, vor să ne îndepărteze de femei!
Aha, mă miram eu și apoi beam, cu cine mai venea pe acolo – marele sculptor neamț Ingo Glass, actorul Papaiani și alții – din vinul de regiune superior pe care-l aduceam eu, de la crâșma din colț, pe banii lor, dar eu eram, ca mai tânăr, băiatul de trimis după provizii.
Asta e, profesore. Nu promovăm femeia grasă sau slabă. Ci – eu cel puțin în versuri – femeia, unica splendoare a lumii fără de care eram morți, femeia care ne umple viața, uneori ne-o mănâncă, dar ce ne-am face fără ea? Iată, cum ne-a salvat ea de la o polemică fadă despre politică, politicieni, moartea de foame a României prin jaful practicat de aleșii succesivi! Vezi! Și acum e pozitivă, e cu noi!
Femeia, grasă sau slabă, dar etern frumoasă, ne scoate și din cazna asta, născându-ne iar, luminoși parcă.
(Lucian Avramescu, 30 septembrie 2016)
