Se rupe în două pământul și geme
Cad abisuri din abisul ce mă hărăzea
Și cât aș orbecăi prin noaptea din noapte
De n-ar întâlni mâna mea mâna ta

Ne naștem în doi și trăim împreună
E falsă ideea că ne-am născut separat
Jumătăți de Brâncuși alipiți în sărutul
Cel prelung de etern și rotund de-nfocat

Ți-am zis mai demult, de cu zori, bună seara
Și de-atunci ți-o tot cânt în ureche și șold
Sub zăpada ce bate în geam numai vara
Și-n al iernii frunziș, verde-al ierbii imbold

Ne naștem rotund ca pe porți de sărut
Nicio jumătate din noi nu-i mai mare
Cercul se-nchide ca în Platon, perfect,
De parcă dinainte am făcut o prinsoare

E devreme mereu să murim, ca atare
Începem noi zile de parcă ne naștem atunci
Înverzește planeta, pe o parte de lume
N-am știut că-n Antarctica de la poluri sunt lunci
(Lucian Avramescu, 10 martie 2017, Sângeru)