Buni zori, prieteni, trenuri cu neliniști
Haltă nu și-au făcut la casa noastră
Doar noaptea, cu-a ei față bulbucată
Stă încă indecisă la fereastră

Gata, m-avânt, cu părul meu vâlvoi
Care se-arată ca un steag de pace
Prin curțile cu gureș păsăret
Și blânde, bucuroase dobitoace

Ca Sfântul Petru, liber dau la uși
Se suie-n nori, stol, porumbeii mei
Deșert boabe de aur pentru curci
Și pun lucernă-n iesle la ponei

Revin acum în casă la raport
Cui raportez? Vouă, cum v-am mai dat!
Raportu-i simplu, oastea e întreagă
În cer n-a dezertat niciun soldat

Sunt generalul la comandă astăzi
Onor la dreapta, stânga, jos sau sus
Al vostru, pân-la moarte, vechi argat,
Slujbaș de gânduri și oștean supus

E nor? Ei și! Dați ordin ca să plouă!
E nor în suflet? Puneți o tinctură
De zâmbet, pe tot corpul, ca la duș,
Nu cum vă dați la teatru, doar pe gură

Să intre-n piele, să pătrundă-n oase
Să circule ca sângele prin vene
Hai, scurt, executarea, optimismul
Nu-i o redută de luat prin lene

Iar tu, țărane ( glăsuiesc cu mine!)
De-opinca vorbei aprig descălțat,
Salută-i cu buni zori, fără suspine,
Pe cei ce cu iubire te-au salvat

(Lucian Avramescu, din „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”)