te-acoperă cu lespezi de iarbă și mă tem
uitarea să nu bată din clopote de ceară
prea repede-n fîntîna tăcerii să cădem
lumina să îmbrace lințoliul de seară
copil timid deprind să spun țărînei tată
învăț cum tu voiai dar mă înec în plîns
băiatul tău cel mare ajunse deodată
să prindă mult prea greu și nu îndeajuns
dar nu te teme tată căci sîngele mă cere
sub tîmple-mi bat atîtea uitate griji de-acum
tot ca și tine singur voi sta peste durere
pînă voi bea paharul care m-așteaptă-n drum
(Lucian Avramescu, din volumul „Poeme”)
