Iubita este femeia în care neliniștile tale își găsesc adăpost,
Nu-i adevărat, urlă amicul meu
Dezechilibrat de potența lui uriașă,
Iubita e când geme și latră
Și scoate pui din vizuina ei de iapă.
Iubita e, zice al treilea,
Ceva ce nu există decât în capul tău bleg,
Iluzia că poți fi iubit
Și că la rându-ți iubești.
Și ceilalți, strânși laț în jurul unei halbe de bere,
Au înjurat și filosofat despre iubitele lor
Care mai mult nu erau decât erau.
Plecând, m-am gândit de ce-s singurul care gândește
Că iubita, doar ea este femeia în care neliniștile tale
Se adăpostesc,
Iar tu, la rându-ți, ești casa în care,
Tandra ei singurătate se transformă în dragoste.

(Lucian Avramescu, din volumul „Cartea fără nume”)