Cerne-mă printre mâinile tale, printre pulpele tale,
Printre nenumitele-ți argintării și petale
Femeie mai complicată ca nemărginirea
Mai intraductibilă ca dorul și firea
Fă-ți cadastru și foncire
Pe pieptul și pe spinarea mea
Parcelează-mă cum vei vrea
Ia-mă la rând de la călcâie
Și te suie
Până la ultimă literă a numelui meu u
Fă cu mine ce vrei tu
Fiindcă, doamnă care primăvara încolțești
Ca arpagicul, ca boziile, ca drugii căruțelor îngerești
Oricum ai proceda și orice ai face
Mă preschimbi în curcubeu pe cer și îmi place.
(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)
