AM Press Logo
Muzeul Pietrei

În loc de „Buni zori!”. Habar n-ai să iubești

Habar n-ai să iubești, scria Vasko Popa,
Habar n-ai să iubești, dădea el sentința într-o poezie.
Ce-l enervase atât de tare pe poetul sârb
Încât să-și deseneze supărarea apăsat pe hârtie?

Poate că tălmăcirea era inexactă
Nichita l-o fi tradus instantaneu alandala
Poate că s-au îmbătat amândoi
Într-o crâșmă din Grebenț, unde Vasko și-a început școala.

Eu nu cred că sârbul a spus astfel unei femei
Femeile știu să iubească întotdeauna
Poate că se răstea la pietre, cu toate că și pietrele iubesc uneori,
Sau luase în colimator luna.

Poate că se certau amândoi
După un taifas, la o despărțire
Habar n-ai să iubești dacă pleci după primul rând,
Mai avem de golit câteva clondire.

Prietenii nu pot fi abandonați într-o crâșmă
Un poet adevărat bea până la capăt și încă pe-atât
Și Nichita a rămas, până la 50 de ani a rămas,
Și-a băut.

Nu, nu poți spune unei femei, habar n-ai să iubești
Poți să-i spui că nu știe
Să stivuiască murături în borcan
Dar în legătură cu dragostea, femeia e creator de poezie.

(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!