Azi mă despart de martie-femeie,
de martie cu șnur și mărțișor
Mă-ntreb unde-am greșit și unde
n-am dat salutul unei părți din dor

Cât am iubit-o, Doamne, câtă caznă
sublimă în păcatul de-a iubi
și cât din mine-am risipit prin lume
și cât, de mai am timp, voi risipi

S-a încheiat un prim pătrar din luna
ce ne somează să ne amintim
că ea, femeia, și când nu-i a noastră
merită darul să o prețuim

Azi mă despart de martie-femeie,
de martie cel jucăuș, cu șnur
n-am dat decât cadouri de cuvinte
și simt ca o strânsoare împrejur

Iertați-mă iubitelor uitate
nu știu dacă iertarea se cuvine
dar blând și clandestin și fără nume
vă jur că încă locuiți în mine

(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)