Stai în mine, doamnă, ca într-o pădure
Cu desișul sufletului des
În care s-au copt, nopți sub lună, mure
Două-n sfârcuri zvelte, și-am ales

Te-am ales pe tine, asta îmi fu viața
Înainte, sigur, am mai exersat
Am iubit pe iarbă sau pe rogojină
Doar pe tine, doamnă, te-am dus în palat

Stai în mine, goală, cel mai mult alături
Umbli fără rochie, Evă cel mai des
Și te-ntreb în șoaptă, nu se rușinează
Luna-n cer surprinsă noaptea fără fes?

Stai în mine, doamnă, stai ca pe coclauri
Desfrânată zână, nimfă din Efes
Suplă ca minunea, albă ca zăpada
Actriță uimind, spectatorul ce-s

S-a făcut de iarnă, zice primăvara,
S-a făcut de toamnă, zice-n sinea ei,
O gutuie care stă-n belșug pe cracă
Ca o țâță mare scoasă să o vrei

Este vremea-n care dorm gutui pe ramuri
Este încă vremea să mușcăm din ele
Vino-n toamna asta, singură ca luna
Nu te risipi între-atâtea stele
Nu-ncerca să fii, una dintre ele,
Boabă ne-nsemnată-n șirul de mărgele

(Lucian Avramescu, 1 septembrie 2018, Sângeru)