Buni zori, iubito, te-nvelesc lăcrimând
Nu mai pot să rostesc, te iubesc ca și când
Numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de măriri, de căderi, de cuvânt.

Buni zori, spune palma-mi ce te-acoperă blând
Și sufletul meu spune asta oftând
Afară e ger, nu văd țurțuri plângând
Numai vrăbii ce-ngheață în aer zburând.

Bună seara, iubito, ți-am spus altădată
Erai, ca și-acum, tot în vers îmbrăcată
Planeta avea și atunci chip de fată
Bună seara, iubito, ți-am spus și-altădată.

Iubirea-i aceeași, numai eu nu mai sunt
De pe buze s-a șters cel mai tainic și sfânt
Al trăirii în doi, ireversibil cuvânt
Iubirea-i aceeași, numai eu nu mai sunt.

Buni zori, iubito, nu mai pot să rostesc
Doar cu dragostea mea pot să te învelesc
Cât aș vrea să îți spun ca și-atunci te iubesc
Dar cuvintele mor și nu pot să rostesc
Ca ecou, trist ecou, ele-n mine vorbesc.

(Lucian Avramescu, 16 februarie 2021)