lumina pune-n arbori inele de floare
un așternut iubito cu care ne-nvelim
în catedrala ierbii se face-ncet răcoare
și cineva ne cheamă și nu vrem să venim
ca niște prinți pe suflet ne-am așezat coroane
de sălcii aurite tu-n rouă te încalți
peste cîmpia nopții îngenunchează-n strane
acei părinți de stele frumoși și prea înalți
zestrea iubirii tale mi-o dai s-o am moșie
iar eu ți-aduc de-acasă pădurea mea în schimb
o primăvară-n toate se cade-acum să fie
cînd nesupus de ruguri prin ochii tăi mă plimb
(Lucian Avramescu, din volumul „Poeme”)
