întinse-s la uscat iubito
rufele norilor pe cer
le plimbă cu blândețe vântul
le primenește în mister

parcă o mână de țărancă
dintr-o copaie cu clăbuc
a scos izmene și cămăși
și le-a întins mai sus de nuc

direct în cer, direct în slavă
de-a latul amplu al câmpiei
și-a scos țăranca la uscat
tivul încopciat al iiei

sunt norii, spui, îi plimbă vântul
ce altceva ai vrea să fie?
nu-i vântul zic, ci Dumnezeu
își scrie marea poezie

(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito II”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]