AM Press Logo
Muzeul Pietrei

În loc de „Buni zori!”. Ne arătăm unul cu degetul celuilalt

De-aș putea să nu mă mai aduc aminte, cum spunea poetul
Te-aș uita și pe tine, pasăre care cuibărești în stânca inimii mele.
De-aș putea să mă uit
Cu nume și prenume și barbă și zimți încrustați în piele
Ca niște piepteni de os
Ți-aș uita și numele și prenumele cu care te ții după amintirea mea,
Scai te ții, ca și când aș fi eu.

Dacă într-o zi, iubito, aș putea să te uit
Ar însemna că întâi și întâi
Și mai întâi decât întâi
Am izbutit performanța de nu mai ști cine sunt.

Cine sunt, întreb numele tău care și-a făcut cuib
În stânca inimii mele
Cine sunt, întreb piatra inimii tale
Și alcătuirea de calcar sudată mă arată cu degetul prin tine
Și te arată cu degetul prin mine
Și tu nu mai ești decât în clipa când sunt
Și tot așa, deopotrivă de bonți și de fericiți
În aiurita noastră dragoste
Ne arătăm unul cu degetul celuilalt.
(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!