În loc de „Buni zori!”. Toamna mea mereu lăuză, cu gutuile sub bluză
Toamnă blândă, mâine aspră
Viscol, soare, mângâiere
Cu gutuile sub bluză
Ți-arăți fala de muiere
Cum te-aș ține toamnă-n brațe
Și te-aș răstigni pe deal
Apoi amândoi spre lună
Să suim pe-același cal
Cusurgie-n voluptate
Aprigă-n sărut și-n toană
Dintre toate numai tu
Mi-ai pus țâța pe sprânceană
Primăvară, iarnă, vară
Mi-au fost bune de iubit
Numai tu, lăsând jos frunza
Evă m-ai înnebunit
Ești livada mea cu îngeri
Când zurlie, când icoană
Cum să nu m-arunc când goală
Mă chemi singură-n bulboană
Argintie-n valuri luneci
Eu înot cu mișcări dese
Apoi reajunși pe maluri
Mângâi falnicele-ți fese
Toamnă, tu nu știi iubirea
De-un fason, vrei musai plod
Un sărut cu tine, doamnă
Umple pomii toți de rod
Uite-așa am stat cu toamna
Și-am cules ce-am semănat
Sărutatu-i-am genunchiul
Când spre iarnă a plecat
Cu un mers îngândurat
(Lucian Avramescu, din volumul postum „Confesiuni la Poarta Cerului”)