doamne și când mă gândesc
că aș fi putut să fiu obositor de fericit
cu încăpătorul meu craniu
(mai mare decât toate chipiele militare)
bine plasat pe umeri,
cu frumusețea mea aproape convingătoare,
cu doi ochi considerabil de verzi,
cu permisul meu de conducere în viteză
A,B,C și D
cu cele câteva femei care s-au îndrăgostit
inexplicabil
de felul meu de a lua viața în răspăr,
cu modul meu de a ști să fac
tot atâtea zminteli
câte fapte echilibrate,
cu toate acestea
și cu multe alte merite desigur personale
mă gândesc că aș fi putut să fiu
obositor de fericit

(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito II”)