să fiu, cu bucurie, podar tocmai la Styx
să port în mîna stîngă peceți de semafoare
dar ce folos, răsplata se termină cu chix:
iubirea mea se-mbracă în haine de plecare
să am în turnul Eiffel un cuib de albatros
pe degete să-mi umble superbe vulpi polare
valuta fericirii s-o am dar ce folos:
iubirea mea se-mbracă în haine de plecare
eu să descopăr cheia defunctei Atlantide
santal de vechi corăbii să pescuiesc din mare
dar laurii aceștia au frunzele perfide:
iubirea mea se-mbracă în haine de plecare
am fost pe rugul lumii prăjit de multe ori
destule inchiziții m-au sfîrtecat în gheare
dar crud îmi e blestemul acesta de ninsori:
iubirea mea se-mbracă în haine de plecare
nici cînd călăul Romei clipind din ochi șiret
a ridicat deasupra-mi securea cea mai mare
n-am fost cutremurat ca de acest bilet:
iubirea mea se-mbracă în haine de plecare
să urc sisific piatra, s-o iau din nou la rând
să sap cu tîrnăcopul cuvîntului la sare
dar să nu fiu – o, demoni – aici de față cînd
iubirea mea se-mbracă în haine de plecare
(Lucian Avramescu, din volumul „Ei, aș! spunea poetul”)
