de trei zile pădurea stă în genunchi
cerbii au amuțit, jderii stau ca de piatră
nu încalcă niciun copac, niciun trunchi
această tăcere idolatră

atunci, cu toiagul de miere, printre aluni
mîngîind blana vietăților răstignite
închizînd boturile de cîlți ale lupilor
trece el, Nebunul Fără Ursită,

el n-are în zodie niciun drum
îl colindă singurătatea la întîmplare
între înainte și acum
inima lui arde ca o lumînare

calcă pe un călcîi și iar se oprește
și pădurea cu el deodată
parcă un corp de balet
ar urmări o simfonie sincopată

cine este el de amăgește totul
trece cu înfiorare duhul pădurii prin sită
nu are pe nimeni dar nici trebuință
v-am spus, este chiar Nebunul Fără Ursită

(Lucian Avramescu, din volumul „Ei, aș! spunea poetul”)