Copila mea vrea să o duc la mare
Eu merg de-a buşilea din chin în chin
Și-ncerc să-nvăț cumva la întâmplare
Greu patinatul vieții pe destin

Și eu vorbesc cu mine ca pe țărm
Și valurile vin fără hodină
Și-aș vrea cu palma tălpilor să sfărm
Ultimul val în cioburi de lumină

Consimt să merg, doar pentru ea o fac
Mi-e interzis tot ce-i sub cer torid
N-am voie să înot ca broasca-n lac
Am voie-n schimb să fiu pietroi în zid

Zidește-mi, Doamne, în perete șoapta
Fă-mă statuia celui care-am fost
Și degetul cu care scriu mi-l taie
Că are sânge-n el și nu-i de post

Să fiu legumă, mi-e permis, desigur
Să uit de mine-ncet, câte puțin
Cu dreapta să dau încă din picioare
Sportiv înscris în cursă clandestin
Patinator pe tragicul destin

(Lucian Avramescu, din volumul postum „Confesiuni la Poarta Cerului)