ochii tăi
frumoși și inutili ca o poliță de asigurare,
ochii tăi, iubito,
prin care trec percheziționat ca la vamă,
declar tot ce am și mai multe uneori,
deșert inima ca pe o poșetă
cu patru compartimente
în care tu ții sentimentele mele pentru tine,
declar sufletul
cu toate că el poate fi ușor camuflat,
pitit în mînecă, el trece frontierele nevăzut,
declar tot restul zilelor mele
cu date calendaristice, planuri de activități,
probabilități de pierdere a sensului vieții la viraje,
declar tot la vama ochilor tăi
din care n-am înțeles niciodată nimic
decît o spaimă, o cumplită spaimă
de parcă ar fi descoperit ceva nenumit
în spatele firii mele, o inscripție blestem,
o lege pe care ți-e frică să mi-o mărturisești
ca și cînd dragostea mea ar fi un delict
pentru care voi primi
în curînd
pedeapsa cu moartea
(Lucian Avramescu, din volumul „Nu cer iertare II”)
