În loc de „Buni zori!”. Pentru că ai surâsul orizontal
pentru că ai pasul ciudat și surâsul orizontal
pentru că sânii tăi stau mereu
într-o poziție irezistibilă
îți trimit acest obuz de dragoste
mâzgălit cu caligrafia mea ilizibilă
pentru că nu-mi dovedești că exiști
decât în plămânii mei
înviată de respirația mea neartificială
îți voi sigila ochii și gura
cu ștampila sărutului meu, femeie fatală
pentru că am îmbătrânit pândindu-te, înălțându-te, năruindu-te
ca pe-o biserică în care ari mereu după duhul sfânt
jur pe icoana maicii sânilor tăi,
pe psaltirea îndrăgostiților
să-ți fiu enoriaș și-n mormânt
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)