Când eu mă sforțam să mă nasc,
Tu erai visul unui pântec nefecundat
Și cu toate astea tu ești de-o seamă cu mine,
Spuse stejarul salciei pletoase

Când eu am început să fiu glorios
Recunoscut de furtună,
Luat în seamă de crivăț, fiindcă îi făceam față,
Tu ai început să te naști sub crengile mele mari
Și te-ai găsit de o seamă cu mine

Unde încep eu, începi și tu
Unde mă sfârșesc eu, te sfârșești și tu
Chiar dacă ești mai pletoasă
Iar pielea scoarței tale de salcie tânără e mai albă
Și din miezul cărnii tale se pot ciopli fluierele metaforelor îndrăznețe
Așa vorbeau de cu seară și de cu noapte
Și mereu, de cu zi,
Stejarul întinerit de salcia lui
Care începuse să-i crească de-a dreptul din inimă

(Lucian Avramescu, septembrie 2016, Sângeru)