doarme pe boturi umede de lupi
poetul îmbrăcat de sărbătoare
aici se naște-n rînduiala lui
și-aici se pregătește de plecare

aici visează visul fără greș
cu trupul stînd pe mișcătoarea masă
și își deschide graiul pîn-la os
și din aorte sîngele-i se lasă

de-aceea pare strîmb și-mpuținat
și nu-i o rară floare de vitrină
pe colți care-l devoră stă culcat
bătut în veci în cuie de lumină

(Lucian Avramescu, din volumul „Stele pe dealuri”)