Primul pacient vindecat cu Borsec este însuși ciobanul care a descoperit izvoarele, cel care a căzut bolnav în pădure și se târăște cu greu până acolo unde auzea susurul de apă și bea. Sorbind din apa izvorâtă din acei munți a simțit că se întremează, capătă puteri și, ajuns în stare să se ridice pe cal și să plece mai departe, a istorisit minunea. Da, apa aceea l-a făcut, l-a pus pe picioare și l-a adus teafăr acasă. Așa au aflat alții, așa s-a dus vestea, așa au început în ani sau zeci de ani cercetările medicilor care erau atenți la orice leac venit din popor. Iată ce scrie Charles Cseh, Budapeste, Imprimeria Buchmsan F. 1873: ”Renumele acestor resurse terapeutice s-a răspândit curând până la Viena; urmează să fie menționate în anul 1773 la Viena în Disertațiile academice de câtre L. Wagner; apoi H. J. Crantz a vorbit de asemenea despre izvoarele cu calități terapeutice de la Borsec în lucrarea sa dedicată apelor minerale terapeutice din teritoriile austrace. În 1793, medicul șef al Transilvaniei, Neustadter scrie un tratat asupra efectelor curative ale acestui izvor în diferite maladii (vezi foaia trimestrială a Transilvaniei, 1793,III pag. 179). În 1803, un fucționar zelos și foarte stimat de defunctul împărat Josef II, numit Gunthner, beneficiind el însuși de acțiunea binefăcătoare a apelor de la Borsec, a început să le comercializeze la Viena. Cu această ocazie, facultatea de medicină de la Viena a examinat această sursă de apă, descoperind că în aproximativ 500 gr. de apă se află 75 cm cubi de acid carbonic și 864 mg de carbonat de sodiu”.

Notele, scrierile mai ample, lucrările de doctorat au umplut în timp o uriașă bibliotecă pe care am putea-o numi, fără riscul exagerării, ”Biblioteca Borsec”. Ea conține multe, foarte multe materiale științifice care descoperă și laudă miracolul găsit mai întâi și încercat pe pielea lui, cum se spune, de ciobanul român care s-a vindecat fără prescripții medicale, împins, ca și zimbrii pădurilor, de instinct. Iată însă ce nota în lucrarea ”Apele minerale din Ardeal în 1853. Teză pentru Doctorat în medicină și chirurgie prezentată și susținută în ziua de 21 aprilie 1939 de Ioan Roman, medic auxiliar la Clinica psihiatrică:
”Borsec este o localitate balneară în fostul scaun Gheorgheni, în apropierea frontierei cu Moldova. Comuna este situată într-o vale încântătoare, la aproape 4 ore de Ditrău. Dintre cele 9 izvoare care se află în localitate, cel care poartă numele de izvorul ”Principal” era cunoscut cu secole în urmă și se crede că a fost descoperit de contele Banffi Dionisie. Fapt e că deja în 1760 a fost vizitat de mulți oaspeți, printre care și vienezi, care atât prin grai viu și cu scrisul l-au făcut cunoscut în Apus. Compoziția apei a fost analizată de specialiști iar în 1822 de către Facultatea de Medicină din Viena. Mai ales două dintre aceste izvoare merită o mențiune deosebită: izvorul sau fântâna principală și izvorul pentru băi. Fântâna principală se află chiar în piață și este înconjurată de un coridor acoperit, servind ca loc de plimbare și adăpost în caz de ploaie.

Izvorul pentru băi se află cam la 250 de pași de fântâna mai sus amintită. Apa acestui izvor e captată în două bazine deschise, unul pentru femei, altul pentru bărbați, cu cabine în jurul lor.

Izvorul lui „Lazăr” și „Izvorul Noroios” sunt mai puțin folosite.

Apa fântânii principale e curată, incoloră, cu un miros de acid, carborie, de un gust plăcut înțepător. T.e de + 8 grade R. Are un debit destul de abundant. Nu-și pierde conținutul în acid carbonic nici la + 50 grade, ceea ce permite să fie transportată la distanțe mari, fără să sufere modificări esențiale în compoziția sa. La analiză s-a găsit următoarea compoziție: Sulfat de Natriu, Clorură de Natriu, Carbonat de Natriu, Magneziu, Calciu, Fier, Alaun, Siliciu, Acid Corbonic.

Este deci o apă feruginoasă, alcalină, muriatică, asemănătoare cu cea de la Vichy. Are o acțiune stimulantă a digestiei, e un bun laxativ și diuretic. De asemenea se recomandă în bolile femeești: metrite, anexite și în general cu efect tonic și stimulant.

Se aplică cu rezultate bune în:
1. Boli pulmonare cornice și tbc. incipientă;
2. Boli de femei: dismenoree, leucoree, sterilitate;
3. Bolile căilor urinare;
4. Turburări dispeptice;
5. Constipații rebele și complicațiile lor;
6. Scrofuloză, rachitism, gușă;
7. Reumatism, artritism;
8. Boli mintale: stări spastice, apoplexii, demență”.

Ceea ce a fost, la începuturi, căutări în negură, alăturând priceperea vracilor cu încercări de dezlegare științifică, avea să devină în timp o ramură medicală în sine. Balneologia devine o disciplină. Doctori mari sunt azi specialiști în efectele terapeutice ale apelor carbo-gazoase. În înalte ierarhii universitare s-au suit oameni de știință și nici-unul dintre ei, fie român, fie medic de aiurea, nu va fi neștiutor în materie de Borsec. Despre medicina bazată pe Borsec vom vorbi în această carte cu câțiva medici mari, când pagina se va potrivi acestei abordări. Stăm deocamdată în fascinanta lume a începuturilor la Borsec, unde nici legenda, nici istoria nu s-au arătat în toate reliefurile lor.

(Lucian Avramescu, fragment din ”Cartea Cărților Borsecului”)