Punct și de la capăt, spun iubirii mele
Punct și de la capăt, ca și când ai bate
În sicriul unei stele căzătoare
Ultimul piron de singurătate.

De ce punct iubito, de ce de la capăt
S-a rodat iubirea, ruginită-i zarea
Printre stele iată cum își face loc
Vulpea care-aduce gratis disperarea.

Bine, punct ai zis, pari nedumerită
S-au uscat în vișini nenăscute flori
De ce tocmai astăzi, și de ce pe seară
Și de ce să moară dragostea în zori?

Și mă mai întrebi, revoltată parcă
De ce de la capăt când nimic nu-i rupt
Și cu cine oare vrei să legi ce astăzi
Încă pare veșnic, blând și ne-ntrerupt?

Am glumit iubito, sau mi se năzare
Că în noi se stinge ultimul sărut
Și mă-ncerc pe mine și te-ncerc pe tine
Dacă se mai cade un nou început.

Ne uităm spre stradă din odaia strâmtă
Nebunii și vise-am stivuit în ea
Va veni și ziua când pe toate-acestea
Praful va așterne o zăpadă grea

(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)