„Lucian Avramescu, te-am citit de curînd,
recunosc pînă acum doar ți-am răsfoit cărțile
cu o superficialitate ușor glacială
mi se părea că ești un coconaș de salon
care-și publică poeziile festiv
scrise cu o roz-bombonă cerneală

ești, bătrîne, un derbedeu plin de viață
și-un sentimental cum n-am văzut altul, demult,
și cînd ne dai cu tifla
și cînd ne-nflorești o boabă de rouă pe față
poezia ta spune ceva și-o ascult

nu te-mbufna că-s criticii zgârciți
că te laudă doar la chenzină, cu parcimonie
într-o zi unul se va trezi electrocutat de tensiunea înaltă
bobinată-n a ta poezie

e adevărat, mi-am pierdut trei iubite
recitînd ca năuc din năzdrăvăniile tale
înjuri cam des și cam fără perdea
pentru morala fetițelor duminicale

dar, reține bătrîne
și la plajă și-n lojă sau stal
rămîi același poet fermecător
și adesea fenomenal”

i-am trimis această scrisoare
ticluită cu-ncetul
iar el mi-a mîzgălit batjocoritor drept răspuns
un titlu de-al său
„Ei, aș! Spunea poetul”…

(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)