dă-mi voie iubito să fac contrabandă cu mine însumi
să urc pe prăpăstiile colțuroase ale cerului
dă-mi voie să formez singur prefixul lui Dumnezeu
tu care ești camerista misterului

nu mă stinge când îmi dau foc
focul e viciul meu și-mi face plăcere
nu te-ngrijora dacă beau petrol lampant
fitilul neliniștilor mele îl cere

lasă-mă să-mi iau cîmpii
să-mi iau blocurile, să-mi iau dealurile și munții
când dispar înseamnă că sînt acasă
cînd sînt de găsit
mi-au intrat în repaos locomotivele frunții

(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)