În loc de „Buni zori!”. Se întrebară pietrele împietrite

 

Ce ne facem se întrebară pietrele împietrite,
cele care nu s-au clătinat niciodată din piatra pietrei lor
dacă dă dragostea peste noi?
Ce ne facem, spuseră râurile
care toate au curs cu apele lor la vale și numai la vale
dacă dă dragostea peste noi
și ne obligă să curgem îndărăt
și pantele vor fi tot mai greu de urcat cu valul în spate?
Ce ne facem, întrebară
munții din munți, cei cu nemișcate aripi de cremene,
dacă dă dragostea peste noi,
ca o grindină și ca un potop
cu fulgere care mușcă țâțele ierbii?
Ce ne facem se întrebară toate cele care aveau
ființa dragostei neîncepută în ele
atât de virgine în necunoașterea lor
și atât de nemângâiate de o palmă aspră care să le fi
umblat pe spinare?
Ce ne facem
plânseră pe rând călugărițele
și anahoreții și perechile lor îngerești din palma
lui Dumnezeu
dacă dă dragostea peste noi?
Ce ne facem se întrebară pietrele împietrite?
(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)