nu știu dacă mai ești, nu știi de sunt
ce-a fost nu vine pentru-a doua oară
iubirea noastră, ca într-un mormânt
se-nchise-ntr-o poemă, bună seară
sunt vinovat, știu, n-am putut nicicând
să plâng de bucurie când e soare
iar lacrima-mi s-o șteargă pe a ta
când tu soseai, eu plânsa-mi la plecare
ești, unde ești, mai ești pe undeva
te întâlnesc în mine uneori
de parcă ai păși și eu sunt drumul
și drumu-i astupat cu mari ninsori
mi-e dor de noi, de ce-a rămas din noi
de ce s-a risipit, smulsă corolă
deîmpărțit cu cât neterminat
în fracția iubirii benevolă
nu știu dacă mai ești, nu știi de sunt
ce-a fost nu-nvie pentru-a doua oară
închis e totul ca într-un mormânt
sub lespezi de poemă, bună seară
(Lucian Avramescu, din volumul „Cartea fără nume”)