o toamnă se destramă printre ruguri
cu pasul ei desculț și chinuit
îmi caut în zadar copilăria
oră de fum pierdută în zenit

un prun, doi pruni, trei pruni n-alcătuiesc
decât scheletul unei zile sparte
nicio livadă nu mai dă în rod
pe-această rece, incomodă parte

un deal, o casă, un gorun strunit
în amintire ca într-o zăbală
puse la loc sunt doar nimicul grav
praful depus într-o odaie goală

(Lucian Avramescu, din volumul „Un liber albatros”)