În loc de „Buni zori!”. Stau în același bloc cu Dumnezeu
Se crapă de ziuă în București
Blocurile fabrică ceață
Dumnezeu, aflu, locuiește tot în blocul ăsta, cu un etaj mai sus
Și se mută, prin schimb de apartament, cu câte un etaj mai spre cer,
în fiecare dimineață
În rest, toate sunt ca la țară, mai puțin țărâna,
Țăranii de la oraș s-au corcit nițel și nu mai cultivă nimic
Înjurăturile sunt identice
Poate îmbogățite un pic
După perdele stau femei casnice
Niciuna nu poartă șorț și toate par frumoase
Pe străzi își trag copite în parbriz mașinile
Umblă fără șoferi, fiindcă de atâta aglomerație, oamenii
nu mai ies din case
Despre București scria cu bastonul Tudor Arghezi
Însemna străzile în stilul lui auriu
Pe acolo pe unde călcase Eminescu
Înconjura cu garduri de cuvinte, ca orașul să nu calce pe amintirea poetului viu
De pe un perete cu cărți se uită la mine
Shakespeare, Rabindranath Tagore, Ahmatova cea îndelung curtată
Iar de pe celălalt, dintr-o poză
Se uită la mine mama și tata, iar poza lor e înrămată
Ajung la Floreasca, am tot orașul în mine, zgribulit
Ce ți s-a întâmplat, mă întreabă o doctoriță lungă ca o balerină
O știu de demult, e frumoasă ca eroina unui roman
Și are calitatea de a privi drăgăstos, fără vină
Nu știu, zic, mi-a intrat ceva sub a coastelor căptușeală
De trei săptămâni vorbesc ca un urs gâjâit
Pe aici cum e? – întreb o asistentă
Nimic special, spitalul e doldora de lume,
iar noaptea trecută doar trei pacienți au murit
Ce prostii ai mai făcut? – mă iscodește Daniela Bartoș,
Ai tăiat lemne, ai cosit, ai umblat nădușit prin ploaie?
Câte ceva din toate astea, zic, dar de ce mă întrebi?
Fiindcă, poetule, te-ai căptușit cu o pneumonie, adică ai făcut-o de oaie
Iei o săptămână antibiotice, stai la căldură și taci
Închei orice vitejie!
Ce am voie să fac, ce beau, ce mânânc, ce…
Ai voie, mi-o retează Daniela, să scrii poezie!
Se crapă de ziuă în București
Blocurile fabrică ceață
Dumnezeu, aflu, locuiește tot în blocul ăsta, cu un etaj mai sus
Și se mută, prin schimb de apartament, cu câte un etaj mai spre cer,
în fiecare dimineață.
(Lucian Avramescu, 4 octombrie 2019, București)