În loc de „Buni zori!”. Tontoroiul pe inima mea vie

adio, adio, adio îți spun
ție, prăjitură de cofetărie
prea mult ne-am zaharisit împreună viețile
și-ai jucat tontoroiul pe inima mea vie

uite-mă, privește-mă pentru ultima oară
frumos sau boțit sau gras sau dracului mai știe cum
îmi iau tălpășița, pa
mă logodesc cu-al vagabondajului drum

nu-mi trebuie nimic
am două buzunare în care îmi pot vîrî mâinile până la cot
iar un creion și-o hârtie
îmi poate da orice netot

Distribuie prietenilor

dacă auzi cumva peste ani
că undeva, într-un îndepărtat cătun
la marginea lumii celor închipuite
în dodii vorbește-un nebun
și că între băștinași a durat o religie ciudată
să te gândești că aș putea să fi eu
preotul îndrăgostit de cea mai frumoasă a tribului fată

până una alta însă, adio,
ce-o fi – om trăi și-om vedea
și pentru că totul se-ncheie frumos
nu-mi sta în cale, păzea

(Lucian Avramescu, din volumul „Nu cer iertare 3”)