Câteva însemnări ale marelui actor Richard Gere, despre viață, sănătate, modul în care ne procurăm mulțumirea de sine și chiar fericirea, au stârnit taifun. Le-am citit și eu și sunt – sau par! – adevărate, fiindcă au în ele ingredientul simplității. Cineva scrie dedesubt că trebuie să-ți trăiești ziua de azi ca și când ar fi ultima. O spune, tot așa, o întreagă filosofie a lumii. ”Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?”, scrie, la rîndu-i, Eminescu. Cazuistica nu lipsește din însemnările-îndemn ale actorului american care nu mai e un puști. O femeie, mama unui prieten parcă, se îmbolnăvește cu toate că întreaga sa viață a urmat regulile științei medicale, n-a făcut excese, a fost cuminte în tot și toate, neagresându-și organismul sub niciun chip. Cancerul a prins-o la 76 de ani. O altă cunoștință, tatăl unui prieten, trăiește alandala, cum îi cere inima, face toate excesele interzise și la 81 de ani doctorii se miră găsindu-i o sănătate de fier. E destul pentru a pendula între aceste două cazuri filosofia întreagă a vieții, sănătății, fericirii? Nu prea cred. Poate că e și nițică ereditate aici. Poate că funcționează și norocul sufletesc.
Știm toți cazuri de acest gen. Unele încărcate de dramatism sau tragedie. Îmi amintesc cum a murit, la 29 de ani, tânăra și frumoasa soție a unui prieten, Mitică Mirea, vecin de uliță în copilăria mea. Femeia care nu fumase, n-avusese timp să facă excese de niciun fel, a fost doborâtă de un cancer galopant în câteva luni doar.Ce s-a petrecut cu ea? Părea și sufletește împlinită. Aveau un băiețel reușit, soțul o iubea cred, cu toate că la scurtă vreme după aceea s-a recăsătorit. Înainte de a muri, această tânără din Sângeru, n-a mai vrut să primească alături de ea pe nimeni. Îi căzuse părul și orice vizită părea – poate chiar era – formală și cinică. A murit, eram adolescent atunci, spunând că viața ”e un blestem”.
Știu, așa cum știm toți, indivizi cu existență de boschetari, trăind alandala, și pe care nu-i mai ia Dumnezeu. Dorm în șanț, alcoolici, sunt recuperați cu picioarele degerate iarna și-i regăsești ciungi dar vii în anul următor. Am ales cazuri extreme, spre deosebire de cazuistica marelui actor. Nu vreau să schimb datele ecuației lui, dar aș mai lipi un adaos sufletesc, hotărâtor adesea. Bolile inimii vin, se zice, din inimă. Din inimă rea. A murit ”de inimă rea”, zicea țața Sofica despre o altă tânără de la noi din sat care s-a ofilit pe picioare și a murit fără a i se stabili un diagnostic explicativ.
Mulțimea de comentarii deschise de cele câteva rânduri ale lui Richard Gere arată că subiectul sănătății, eu aș zice al sănătății sufletești, ne frământă în mult mai mare măsură decât – le văd ignorate alături – disputele politice, știrile războinice, viața de doi lei a vedetelor improvizate care fac, zice-se, rating. Nu fac. Rating face ceea ce ne spune ceva despre noi înșine, cei condamnați la viața unei efemeride, dar câte splendide epopei se pot derula într-o secundă a cosmosului uman ce ne e dat!
(Lucian Avramescu, 24 aprilie 2016)
