În loc de „Buni zori!”. Voi deveni
te poți considera lucrător la băile comunale
chiar dacă robinetul sângelui tău
nu poate umple o cadă
adio vă spun și mă gândesc aproape amuzat
la Esenin
nu-i mare scofală să trăiești
dar nici să mori nu-i mare scofală
iar cea mai mare nescofală
e să nu mori și să nu trăiești
în același timp
mă uit la venele mele
care mâine pot umple 5 quadrați de fapt divers
și mă gândesc că sunt atât de fericit
în plină glorie
și că n-am niciun motiv
dar absolut nici unul
pe cinstea mea
să devin lucrător la băile comunale
(Lucian Avramescu, din volumul „Nu cer iertare II”)
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






