Hai să vorbim, iubito, spune-mi vorbe
Zumzăie-mi vesel ca un stup de-albine
Vorbește-mi noaptea ca Sheherezada
Vorbește, rogu-te, și pentru mine

Nu te-ntrista de lunga mea tăcere
Căci de-aș vorbi urlet ar fi de lup
Rămâi regina gândurilor mele
Cum este cea pentru albine-n stup

E toamnă, ionatanele sunt roșii
La munte cad întâile ninsori
Iar flăcările sobei colorează
Sânii tăi roz în altfel de culori

Spune-mi povești, cu ochii spune-mi vorbe
Și cu genunchii liberi de sub țoale
Vorbește-mi cum vrei tu, duios ca pomii
Care se leagănă sub vânt agale

Să nu ieșim, sub geam începe haos
Planeta a înnebunit puțin
Iar panica nu intră în repaos
Fierbe pe străzi al disperării vin

Vorbește-mi despre ce vrei tu și uită
Pe ce planetă suntem și-n ce loc
Ne apără perechea de grenade
A sânilor tăi luminați de foc

Spre ziuă plec puțin, dar nu departe
Cum pleacă toamna șiruri de cocori
Am o-ntâlnire, țin la ea, vin iute
După ce spun amicilor buni zori

E un salut – nu-l știi – de-ncurajare
Al lor spre mine, ca un leac ceresc
Ei, singurii, știind că-s mut, desigur
Mă fac să cred că încă mai vorbesc

Buni zori, prieteni, viața-i veșnicia
De-o zi, de-un an, de-o sută și ceva
Pe care o trăim cu bucuria
De-a fi, de a zidi, de-a respira

(Lucian Avramescu, 21 octombrie 2020, Sângeru)