Înghite, românule, pastile de fericire!

 

Peste o jumătate de milion de români iau zilnic antibiotice, unii pentru guturai, zice Maria Coman, la Antena 3, primul program la care ajung, butonând la București un televizor bolnav de uitare. Mă mut pe un program unguresc, specializat în pescuit. Aici, toți pescarii pescuiesc mrene, cleni, crapi de Dunăre sau de baltă, nu pentru a-i face bunătăți culinare, ci pentru a le da drumul. Eu pescuiesc, atunci când ajung în Deltă, pentru a face un borș, sau pentru a aduce acasă crapi undițați de mine, să mă laud. Cine m-ar crede că am prins un crap, dar i-am dat drumul, fără ființa decedată în cârligul meu, drept probă? Nu-i cred pe pescarii care anulează, fariseic, ideea de vânătoare. Pescuitul e o vânătoare în apă, cu cârligul și râma pitită discret și nedrept în capcana metalică înțepătoare. Imun la minciuna politică, furnizată abundent, devin nervos la miciuna gratuită și grosolană a pescuitului făcut spre a elibera peștii. Stați dracului acasă, îmi vine să zic, și nu mai înțepați în buză crapul care, oricum, ajunge în tigaie! Tu, pescarule, ungur și neungur, ai încercat vreodată o saramură? Să nu-mi răspunzi mincinos, ca politicienii care fac, din patru în patru ani, autostrăzi, că nu mai deschid niciodată pe fișingul tău!
Televiziunea pe care am deschis, continuă cu o laudă a fostei noastre colege Gabi Firea, măritată mai nou cu Primăria Generală a Capitalei. E măreață, convingătoare, suplă ca o gazelă ușor trecută, se ține dreaptă lângă un alt politician care va pune în practică programul de gârle și fluvii cu miere și lapte al lui Dragnea. Bravos, națiune, ești pe mâini bune!
Ies din pescuit și din politică și dau iar de ceva care nu mă bucură. Un mare cântăreț și actor a cerut mâna altui bărbat, în genunchi, cu verighetele avute în buzunar. Ăla a acceptat. Treaba lor! Crainica, nu știu cum o cheamă, pare fericită. Și mirele și mireasa arată, ca bărbați, bine, mustăcioși ca ariciul, musculoși ca un gard de stejar. Mie, neplăcându-mi bărbații de niciun fel, iar ca neveste deloc, plec mai departe să caut știrea zilei. Știrea zilei nu există. În apartamentul în care m-am mutat nu e, scrie pe ușă, căldură și apă caldă. ”Pănă la orele 22.00”. Gabi Firea n-a zis nimic despre acest detaliu care se duce adânc, afund, ca într-o mlaștină, în arheologia vieții banale. Adică, noi ne ocupăm de fericirea oamenilor, nu de fleacuri că azi, taman azi, când ai venit tu la București, țăranule de la Sângeru, nu e căldură în 15 blocuri și apă caldă în alte o sută să te speli pe jegul tău de uliță.
Rețin, din toate, că românii bagă în ei antibiotice fără prescriere medicală, că în București – prin deducție la un discurs electoral de omisiuni – e bine și fără apă caldă. Nici măcar în campanie nu e bine să te cobori la așa fleacuri. Caloriferele sunt reci, din motive sezoniere de revizie, iar viața e mai complexă spre a o rezuma la un duș. Niciun program nu vorbește despre îndoparea românului cu pastile de fericire, dar toate emisiunile electorale îi bagă pe gât, cu deștul, așa ceva.
Având o bibliotecă mare la București, trec la clasica, vechea, aproape arheologica lectură, iluminat de un bec și răsfățat de căldura costisitoare a unui calorifer băgat în priză. Pastila de fericire e găsibilă tot aici, în buruienile și leacurile cu care s-au tratat străbunii, feriți de antibiotice on line și pastile electorale. Bun găsit foșnet de pădure pe care a notat iluzii Tolstoi și promisiuni pariziene, veșnic săracul Balzac! Pa!