Ion Marin: LINIA HUNTINGTON SFÂȘIE UCRAINA

 
       Am fost invitat să iau parte prin telefon la o dezbatere la ordinea zilei, despre Ucraina, la o emisiune televizată de către un tânăr moderator, informat și de bun simț, lucru rar în ziua de azi, motiv pentru care îl și consemnez, alături de un distins universitar, specialist în domeniu, care se afla în studio.
  Discuția a decurs amiabil până la un moment dat când mi-am permis să fac o remarcă, mai curând în glumă, cu privire la agitatorii înarmați pe care guvernul de la Kiev îi taxează drept teroriști ai Moscovei, și anume, că și la noi, în 1989, au acționat astfel de indivizi, după spusele fostului premier Petre Roman, care a declarat, la vremea respectivă, că i-a îmbarcat pe toți, după evenimente, și i-a trimis de unde au venit. Cele spuse de mine ar însemna în opinia preopinentului meu o paralelă nepermisă între ceea ce se întâmplă în Ucraina și Revoluția din România, unde au murit oamenii din convingerea că luptă pentru o lume mai bună și din ură față de dictator, care, ca o paranteză, e de văzut că ar câștiga acum alegerile prezidențiale cu două treimi din voturi.  În plus, profesorul în cauză, pe care dealtfel îl respect, a amendat opinia mea că este vorba de mișcări tectonice în zona faliei dintre cele două blocuri geopolitice, deasemenea, similare cu ceea ce a însemnat cutremurul din 1989 pentru Europa de Est. Cu precizarea superfluă că nu sunt singurul care abordează astfel evenimentele din Ucraina, îmi expun aici ideea pe care am dezvoltat-o și în emisiunea amintită și care, iată, are adversari înverșunați. Este vorba de înțelegerile ce s-au stabilit între Federația Rusă, ca moștenitoare a URSS și blocul euoratlantic reprezentat de  SUA, NATO și principalele puteri, cele nucleare, din UE, prin care  Ucraina a fost denuclearizată și a primit un statut de semi-protectorat cu avantaje venind și din partea Moscovei, prin livrările de gaz în condiții preferențiale și din cea a blocului euroatlantic. Care însă, conform politicii sale de extensie spre Răsărit, atât sub aspect militar cât și economic, a atras în sfera sa de influență cele două țări de la granița estică și de la Marea Neagră, unde interesele rusești erau mari, de neatins, cum se vede acum, Ucraina și Georgia, prin așa numitele revoluții portocalii. În fruntea cărora au fost propulsați agenți de influență pro-occidentali. Numai că, între timp, autocrația de la Moscova trecuse din epoca Elțân, când era slabă, coruptă, în disoluție, în epoca Putin, caracterizată de dorința revanșei, susținută de o refacere a potențialului militar și economic și de o revitalizare a dorințelor și tendințelor expansioniste a Maicii Rusiei, dintotdeauna. Până la urmă, Vestul a luat notă de această schimbare fundamentală și, prin vocea Angelei Merkel, la summitul NATO de la București, a amânat, sine die, cum s-a dovedit, aderarea celor două state, încă portocalii la vremea respectivă, Ucraina și Georgia, la NATO și implicit la UE. Între timp, în Georgia, fostă Gruzia, revenirea pe vechiul aliniament, în sfera de influență rusă, s-a făcut în două etape, prin intervenția din 2008 a trupelor ruse în Abhazian și Osetia de Sud și apoi prin cucerirea puterii, inclusiv la nivelul președinției, a forțelor politice pro-ruse.În Ucraina, lucrurile sunt mai complicate și au fost urgentate sub aspectul escaladării violenței de tentativa acordului de asociere cu Uniunea Europeană, ratat, dealtfel, de interzicerea limbii ruse, vorbite de 40 la sută din populație, ca a doua limbă oficială și în sfârșit de manifestația violentă din Euromaidan, pe care însuși Ion Iliescu a asemuit-o cu cea din Piața Universității, și care s-a soldat cu fuga la Moscova a președintelui Ianukovici.
A urmat declanșarea măsurilor de retorsiune din partea Federației Ruse mai întâi cu anexarea rapidă a peninsulei Crimeea,  practic fără reacție din partea blocului euroatlantic, și care continuă cu operațiunea de segregare a restului Ucrainei după o paradigmă pe care o revelase în urmă cu decenii Samuel Huntington în celebra sa carte ”Ciocnirea civilizațiilor”. Pe scurt spus, este vorba de trasarea unei granițe între blocul euroatlantic și cel euroasiatic după criterii geopolitice, de religie și cultură, care, în viziunea sa de atunci, separa inclusiv provinciile românești, pe considerentul că Transilvania aparținea lumii europene, religiei catolice și civilizației occidentale, în vreme ce vechiul Regat aparținea lumii euroasiatice, culturii ortodoxe și civilizației răsăritene. Între timp, s-a sfârșit Războiul Rece care a dat câștig de cauză blocului euroatlantic, ceea ce i-a permis să acapereze mari regiuni ce aparținuseră fostei Uniuni Sovietice, fapt acceptat, până în momentul în care Federația Rusă s-a stabilizat, iar Occidentul a depășit limitele convenite. Ca urmare, va avea loc o repoziționare, în cadrul căreia Ucraina pare să aibă soarta ce fusese rezervată  României și anume aceea de a fi sfâșiată de linia Huntington, mult mutată către Est, dar nu într-atât cât își doriseră forțele euroatlantice inițial. Ce derivă din această analiză geopolitică? Că într-un fel sau altul, prin referendum sau vărsare de sânge, într-un conflict limitat, Ucraina se va scinda în Vestul euroatlantic, catolic, de fapt greco-catolic și Estul filo-rus, pravoslavnic, în sfera de influență moscovită. Cele două mari puteri, oricât de mult se vor agita pe scena politică a zilei, oricât de mult vor încerca să recupereze sau să acapareze unele poziții, par să fi căzut de acord asupra acestui deznodământ. Fapt dovedit și de tăcerea, suspectă dacă nu ar fi explicabilă, asupra raptului Crimeeii.
    Pentru restul regiunii derivă o serie de consecințe, prima fiind aceea că Republica Moldova, fiind la Vest de Ucraina, a căzut în partea geopolitică favorabilă, ca și  România acum un sfert de secol, și până și Transnistria ar putea să rămână în situația ambiguă de acum. Unirea însă cu România, proiectul de țară al președintelui Băsescu, ar pune mari probleme în raport cu pretențiile maghiarilor, care, sprijiniți de Moscova, ar fi foarte încântați de culisarea recuperatorie a spațiului geopolitic european spre Est,  astfel încât ar deveni mai vocali în revendicarea provinciei ”Erdely”, pe care în bună măsură au și revendicat-o sau au cumpărat-o, bucată cu bucată, la preț de nimic. Marea prietenie a celor doi autocrați, Putin și Orban, mișcările secesioniste din Europa, cele mai pregnante din din Scoția și Catalonia, de exemplu, precum și recenta rezoluție a Consiliului Europei privind drepturile colective ale minorităților, toate acestea și multe alte circumstanțe, pot pune, în perioada imediat următoare, mari probleme României, chiar dacă este și rămâne granița de Est a NATO și UE și chiar dacă este aliatul privilegiat și obedient al SUA – țară în care lobby-ul unguresc înseamnă însă mult mai mult decât zecile de români morți în Afganistan și Irak.
    În concluzie, chiar dacă linia Huntington sfâșie astăzi Ucraina și nu România, unda de șoc a acestui nou cutremur geopolitic poate zdruncina statu-quo-ul, de la Yalta și de la Malta, dacă vreți, și în restul Europei, în special a celei de Est.