Adrian Năstase a fost condamnat politic, nu mai încape îndoială. Dacă mai era nevoie de vreo probă în acest dosar instrumentat fiindcă așa ne-ar fi cerut Bruxelles-ul, după cum a lăsat să se înțeleagă Traian Băsescu, lăudându-se că avem arestați doi miniștri și un prim ministru, ne-a convins definitiv procurorul DNA-ului care, ca un Caliban agramat, își arată stupefacția că intelectualul, profesorul și omul de spirit Adrian Năstase continuă să-și sfideze, chiar afișând un ușor zâmbet ironic, torționarii și să nu renunțe la felul său de a fi, caracterizat, în primul rând, de dorința de a face bine oamenilor.
Slujitorii răului absolut, întruchipat de șeful lor suprem, neobosit în a-și dușmăni adversarii, până dincolo de mormânt, dacă i-ar sta în putință, au făcut tot ce imaginația lor patologică le-a pus la dispoziție. De la întocmirea unui probatoriu halucinant, până la arestarea a doi dintre judecătorii completului în preziua judecării recursului.
Adrian Năstase a trecut printr-un calvar greu de suportat și ca poveste, începând de la momentul tragic în care a încercat să-și pună capăt zilelor și până la clipa eliberării pe care hienele, ce regretă că glonțul și-a greșit ținta, susținând în mod infernal că a fost vorba de o înscenare, au încercat s-o amâne cât mai mult cu putință.
Revenirea lui Năstase în libertate, după experiența traumatizantă a recluziunii, dar și cu nimbul suferinței de pe urma terorismului politic, va ști să facă din această tragedie personală un moment de cotitură pentru ceea ce va însemna politica în viața românească viitoare. O lecție.

Spun toate acestea, constatând că editorialul pe care l-am scris în ziua arestării sale, rămâne întrutotul exact, motiv pentru care îl republic și în acest moment, total opus, în bine, celui ce a declanșat calvarul său.

Tragicul și neașteptatul sfârșit al poveștii lui Băsescu despre Năstase

Azi noapte, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, după ce a fost condamnat la doi ani închisoare cu executare, iar polițiștii i-au intrat în casă cu mandatul de executare. Au vrut să-l umilească o dată mai mult și să-l scoată cu cătușele la mâini prin fața reporterilor buluciți în fața casei din Zambaccian, care așteptau de ore în șir, zgrepțănând pe la poartă ca niște șacali lihniți. A ieșit cu o ambulanță, în vaietele sirenei, descumpănindu-i pe toți, cu un glonț care a nimerit în gât și nu în cap, fiindcă polițistul a încercat să-i smulgă revolverul din mână. Este acum la spitalul Floreasca și nu se știe ce se va întâmpla. Dacă va scăpa este posibil să întoarcă totul în favoarea sa.
Din acest moment, justiția slugarnică a lui Băsescu și povestea țesută cu o ură și o rea credință nemaiîntâlnită au murit lovite de glonțul lui Năstase. Se va face o mare curățenie morală în această țară, chiar dacă Năstase nu este și nu a fost un sfânt. Gestul său nu a fost unul laș, cum a spus o jigodie de presă, ce-și semnează și el sentința sfîrșitului în publicistica românească, pe care a manipulat-o și mutilat-o ani la rând cu escrocheriile și zicerile sale imbecil-filosofarde, ci unul demn, de curaj și de moralitate supremă, pe care puțini și-l asumă, iar numele lor rămâne în istorie, de la Socrate, până la Beregovoy. Povestea inventată de Băsescu pe seama lui se sfârșește în chip dramatic, dar pilduitor. Cel mic, infim și infam, odios, a devenit acest președinte de coșmar ce va fi măturat foarte curând de pe scena politică a țării, judecat pentru toate nemerniciile, inimaginabile, pe care le-a săvârșit și apoi depus în custodie la închisoare, pe care o va executa până la capăt, fiindcă în lașitatea lui prost disimulată, el nu va avea niciodată curajul să facă gestul de demnitate și curaj bărbătesc al lui Adrian Năstase!
(Ultima oră, 22 iunie 2012)