Ion Marin: Spărgătorii de grevă electorală din morminte

      ion-marin[1]   Prima întrebare, una existențială, dacă nu chiar existențialistă, în fața acestor alegeri europarlamentare, ar fi câți români cu drept de vot suntem cu adevărat, fiindcă statisticile sunt cu totul bulversante, mai ales după recensământul de acum doi ani. După scandalul numărătorii  pentru suspendarea lui Traian Băsescu, declanșat de suspiciunea că majoritatea luată în calcul era în realitate alta decât cea reală – cu vreo trei milioane în plus – iată că ne trezim cu aceleași cifre, ba chiar ceva mai mari, care dacă ar fi adevărate ar trebui să admitem că suntem populația cea mai îmbătrânită,  o curiozitate biologică, de-a dreptul, din moment ce numărul total al locuitorilor este mai mic decât cel al votanților, altfel spus, în această țară copiii s-ar naște direct la 18 ani! Scriu de ani de zile despre această aberație, dar n-am constatat decât augmentarea ei, în sensul că dacă acum câțiva ani mai ieșeau la socoteală și câțiva sugari, de acum statisticile demografice din România îi ignoră cu totul, de parcă ar fi trecut pe aici Irod împărat, într-un iureș definitiv.

Sigur, altă problemă a aritmeticii electorale românești este cea a emigranților, care sunt în funcție de interesele puterii mai puțini, iar ai opoziției mai mulți. Sau invers, depinde de cine numără. Cert este că ei sunt, bieții, vreo trei milioane, cu acte și mai ales fără acte, sclavi moderni ai Europei, care nu au efectiv nici măcar dreptul la eurovot din moment ce nu au, practic, din atâtea motive –distanțe mari, sedii de vot puține ș.a. – , cum să-l exercite.

Știința în materie a făcut să aflăm cu destulă precizie câți hominizi sau oameni de Neanderthal  erau acum vreo câteva milioane de ani, dar nu reușește să stabilească ce populație are România, membră și votantă a Uniunii Europene, în secolul XXI, ceea ce pe lângă  scrutinurile fantasmagorice mai implică și alte inexactități cronice –de ordinul câtorva milioane, cum ziceam, adică mai bine de 15-20 la sută. Bunăoară, ce PIB avem pe cap de locuitor? Ce natalitate, ce mortalitate, ce atâtea alte procentaje care se calculează în funcție de numărul total de cetățeni, la un moment dat, într-o țară? Câți corupți, câți asistați, câți pușcăriași, câți magnați? Astfel că se naște întrebarea cât se poate de legitimă, în ce țară trăim? Țara lui Ubu Roi? A lui Pazvante Chiorul? Țara lui Păcală statistician? Aș zice că da.

Din astfel de motive și mai ales din cele pe care nu cred că este cazul să le mai amintesc după această campanie funciar  mahalagească, o organizație face propagandă pe facebook și pe twitter să nu ieșim la vot, să facem grevă electorală.

Numai că așa cum reiese din statisticile fantasmagorice de mai sus, adevărul este că trăim și în țara decedaților electorali, prezenți la urne, morți, copți și care se pare că au ultimul cuvânt.  Așa că abținerea  la urnă a celor vii nu are nici o șansă în fața spărgătorilor de grevă din urne și cavouri. În țara cu mai mulți electori decât trăitori, chiar nu este  nici o curiozitate!

P.S. Ezistă o esplicație, vorba unui personaj care făcea rating cu ceva ani în urmă și care a și reapărut în această campanie în carne și oase, în direct de la Nana: dacă declaram numărul real de votanți, adică mai mic cu peste zece la sută, și lista europarlamentarilor s-ar fi subțiat. Și poate că n-ar mai fi fost locuri nici pentru amante,  d’ apoi și pentru neveste!

 

Parteneri